Falcă va pilota un Mitsubishi Lancer Evo VIII la Raliul Aradului

Publicat de actualitati-arad in 13 Aug, 2013 | Parerea ta

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPrintre cei care vor participa la ediția din acest an a Raliului Aradului se vor afla campionul mondial la box, Mihai Leu, dar și primarul Gheorghe Falcă, aceștia urmând să urce la volanul unor autoturisme Mitsubishi.

Cea de V-a ediție a Raliului Aradului, etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, se va desfășura în perioada 23-25 august, iar pe lista de înscrieri sunt 44 de echipaje.

Întrecerea de la Arad are coeficient 1.2, cel mai mare din ultimele patru etape rămase de disputat în acest an.

La competiția automobilistică de la Arad vor participa, în afara programului oficial, primarul Gheorghe Falcă și Mihai Leu.

Falcă a condus și la ultimele două ediții ale Raliului, iar Mihai Leu revine la volan după o absență de mai mulți ani în competiții automobilistice.

Primarul Aradului se va afla la volanul unei maşini de deschidere, un Mitsubishi Lancer Evo VIII.

De asemenea, Mihai Leu va pilota un Mitsubishi Lancer Evo VI.

Aflat la cea de a V-a ediție, Raliul Aradului va fi organizat conform cerinţelor Cupei Europene de Raliuri. Etapa se va desfăşura pe drumuri de pământ, forestiere şi comunale, cu o lungime de 150-170 kilometri.

Mihai Leu, deţinătorul licenţei pentru organizarea etapei arădene a raliului, a spus că, anul acesta, Raliul Aradului este etapă candidat pentru Campionatul European.

Ciprian Suărăşan, organizatorul competiţiei, a spus că, anul acesta, desfăşurarea raliului va fi mult diferită faţă de anii trecuţi, iar cele 13 probe speciale se vor desfăşura „la cel mai înalt nivel“.

Raliul va avea două probe superspeciale, la cartodromul Las Vegas şi la Şiştarovăţ, iar cele mai importante şi spectaculoase probe se vor desfăşura la Conop şi la Bârzava.

În 23 august, de la ora 19.00, va avea loc prezentarea oficială a echipajelor participante. Evenimentul se va desfășura pe platoul din fața Primăriei Arad.

Startul în prima zi a raliului se va da sâmbătă, 24 august, de la Tancodromul Lipova, după care vor urma 10 probe speciale.

Startul din ziua a doua a competiției se va da din fața Primăriei Arad, iar de la ora 10.23 este programată Superspeciala 1, la Cartodromul Las Vegas. A doua Superspecială va fi de la ora 13.12, tot la Cartodromul Las Vegas.

Festivitatea de premiere va avea loc în ziua de 25 august, de la ora 16.00, în fața Primăriei municipiului.

Organizatorii au anunțat că la Raliul Aradului 2013 vor participa piloți angrenați în Campionatul Național de Raliuri.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare