Ziarul electronic al arădenilor

Falcă, mesaj de la Bruxelles: „România este ţara noastră, cu bune şi cu rele“

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, le-a transmis un mesaj europarlamentarilor români, prin care le recomandă să pună mai presus de orice interesele țării.

Gheorghe Falcă este prezent în aceste zile la Bruxelles, la cea de a 128-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor.

În cursul zilei de joi, primarul a anunțat că România va găzdui summitul autorităţilor locale şi regionale din Uniunea Europeană în 2019.

„Consemnăm un succes pentru delegaţia României, mai ales că am avut o concurenţă serioasă. Este vorba despre ţări ca Austria, Finlanda şi Bulgaria. Un astfel de summit se organizează din doi în doi ani, iar ultimul a fost găzduit de Bratislava”, a menționat Falcă.

Primarul Aradului consideră că unitatea manifestată de delegaţia română la Bruxelles a contribuit la această reuşită şi recomandă tuturor europarlamentarilor români să pună mai presus de orice interesele ţării.

„Dacă ne-ar fi văzut ca delegaţie dezbinată nu am  fi primit aprobarea. Întotdeauna trebuie să existe unitate în delegaţia României, indiferent că ai culori politice diferite, indiferent că ai păreri sau idei  diferite.  Atunci când vorbeşti  despre un interes naţional, acela trebuie să fie comun şi să primeze. Ne-am mobilizat, ne-am susţinut punctele de vedere pe toate grupurile politice şi azi am primit cu bucurie această veste. Cred că exemplu nostru ar trebui să fie urmat de toţi cei care ne reprezintă la Bruxelles. România este ţara noastră, cu bune şi cu rele, iar noi toţi trebuie să ne gândim la viitor”, a mai adăugat Gheorghe Falcă.

Summitul autorităţilor locale şi regionale va avea loc în 14 – 15 martie 2019, la Bucureşti.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *