Falcă, despre revoluția fiscală: „Trimite Aradul înapoi cu 10 ani“

Publicat de actualitati-arad in 09 Nov, 2017 | Parerea ta

Primarul Gheorghe Falcă susține că adoptarea ordonanței de urgență prin care a fost modificat Codul Fiscal va avea  un impact negativ asupra bugetului oraşului, „Aradul fiind trimis înapoi cu 10 ani“,

Într-o conferință de presă organizată joi, primarul a făcut o prezentare a veniturilor  generate de dezvoltarea Aradului în ultimii 10 ani, explicând cum va fi afectat bugetul local odată cu scăderea impozitului pe venit.

„În 2008, valoarea totală a impozitului pe municipiul Arad era de 239 de milioane de lei, din care reveneau municipalităţii 112 milioane de lei. Aproape 10 ani mai târziu, Aradul are o valoare totală a impozitului de aproape 409 milioane de lei şi o sumă încasată de 190 de milioane lei. Prin ceea ce face Guvernul României, prin modificarea Codului Fiscal, ne întoarcem în 2018, la 117 milioane de lei, bani care vin spre municipiul Arad, adică exact banii pe care îi primeam în 2008. Ne întoarcem, de fapt, cu zece ani în urmă, luându-ne agoniseala, munca, dezvoltarea pe care am făcut-o noi”, a declarat Gheorghe Falcă.

Primarul estimează că, după scăderea impozitului pe venit, de la 16 la 10%, sumele care ajung la Primăria Arad din acest impozit vor scădea cu 12 – 20 de procente în 2018, faţă de 2017. Cu alte cuvinte, Aradul va pierde în fiecare an 16 milioane de euro, a spus Falcă.

„Am regretul că munca noastră de 10 ani e ştearsă cu buretele din punct de vedere al veniturilor şi al posibilităţilor de dezvoltare printr-o decizie politică de neînţeles. Este poate cea mai grava decizie luată de un Guvern al României”, a declarat primarul Aradului.

Falcă a mai spus că speră ca „aceste mari greşeli faţă de cetăţenii din România, faţă de economia românească, faţă de oamenii harnici” să nu rămână netaxate de electorat cu ocazia proximelor alegeri“.

„Ce se poate face într-un oraş cu 16 milioane de euro? Un pod peste Mureş, se pot izola termic 40 de blocuri în fiecare an. 16 milioane de euro sunt banii investiţi, de exemplu, în cartierul Sânicolau pentru introducerea canalizării şi modernizarea infrastructurii rutiere”.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare