Explozie de viroze în Arad

Publicat de actualitati-arad in 12 Mar, 2013 | Parerea ta

60173769Medicii arădeni au înregistrat, în ultima săptămână, un număr neobișnuit de mare de viroze, cu 50 la sută peste media anuală specifică acestei perioade, zeci de copii fiind internați în spitale.

Potrivit raportării făcute marți dimineață de către medicii la Direcția de Sănătate Publică Arad, în ultima săptămâna au fost înregistrate aproape 2.000 de infecții respiratorii.

„Este un val de infecții peste cifrele înregistrate în mod obișnuit, cu multe cazuri internate, fiind afectați mai ales copiii cu vârste cuprinse între 5 si 14 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP, Loredana Ungureanu.

Totodată, medicii au înregistrat 650 de pneumonii, cu 40 la sută peste media anuală, dar și șase gripe, în timp ce anul trecut nu au fost semnalate cazuri de gripă. În total, au fost internați 200 de bolnavi.

Reprezentanții DSP spun că numărul real de îmbolnăviri este și mai mare, însă foarte mulți părinți își tratează copiii acasă, fără a-i mai duce la medic, astfel că nu apar în evidențe.

Absentesimul mare printre elevi, semnalat de cabinetele medicale ale școlilor, este indiciul cel mai bun pentru autorități că ne confruntăm cu o explozie de viroze.

sursa: stirileprotv.ro

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare