Evenimente culturale organizate de voluntari la muzeu

Publicat de actualitati-arad in 26 Mar, 2017 | Parerea ta

Anul acesta Asociația Culturală Noua Acropolă Arad, în parteneriat cu muzeul arădean, propune publicului arădean evenimentele culturale „Arta renașterii interioare” și „Tradiții românești”, iar copiii sunt invitați la atelierele interactive de pictură, atelierul de scris scrisori și confecționat podoabe, care vor avea loc cu prilejul Nopții Muzeelor (20 mai), Zilele Aradului (21 august) și Ziua Națională a României.

În acest sfârșit de săptămână, la Muzeul de Artă (strada  Gh. Popa de Teiuș 2-4, et. 2), se desfășoară evenimentul cultural „Arta renașterii interioare”: conferință și film documentar, dar și ateliere de pictură renascentistă, cu participarea unor tinere voluntare din Italia (duminică, 26 martie, orele 11.00).

Evenimente realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.

Noua Acropolă este o organizaţie internaţională cu caracter filosofic, cultural şi social. Aceasta a fost fondată în anul 1957, în Buenos Aires (Argentina), de către istoricul şi filosoful Jorge Ángel Livraga Rizzi (1930-1991).

Începând cu anul 2014, Asociația Culturală Noua Acropolă Arad, în parteneriat cu muzeul arădean, organizează evenimente culturale, conferințe și ateliere pentru copii și tineri cu scopul cultivării dragostei pentru înțelepciune prin studiul comparat al filosofiilor, religiilor, științelor și artelor, pentru a promova cunoașterea ființei umane, a legilor naturii și ale Universului, dar și principiile asociației: dezvoltarea celor mai bune aspecte ale potențialului uman, favorizând realizarea ființei umane ca individ și integrarea sa în societate și în natură, ca element activ și conștient ce poate îmbunătăți lumea; promovarea unui ideal de fraternitate internațională, bazată pe respectarea demnității umane, mai presus de diferențele de rasă sau sex, culturale, religioase, sociale.

Pe parcursul celor patru ani, arădenii au fost invitați să descifreze secretele Egiptului antic și frumusețea Japoniei, să descopere ideilor renascentiste care au schimbat lumea ori armonia din muzica lui Mozart. Pentru copiii și tinerii care au trecut pragul muzeului, voluntarii asociației au pregătit ateliere interactive de pictură pe basorilef, pictură și muzică renascentistă, caligrafie japoneză, origami.

Astăzi, Asociaţia Culturală Noua Acropolă este prezentă în peste cincizeci de ţări, reunind mai mult de 15.000 de voluntari, precum şi sute de mii de simpatizanţi, care se exprimă în peste cincisprezece limbi şi reprezintă o gamă largă de confesiuni, origini etnice şi moşteniri culturale, ceea ce constituie un admirabil exemplu de convieţuire şi înţelegere.

Mai multe detalii despre Asociația Culturală Noua Acropolă:

Telefon: 0744 781 989 Anda Nacu (Asociația Culturală Noua Acropolă Arad)

www.noua-acropola.ro

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Complexul Muzeal Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare