Evenimente creştine organizate în Arad

Publicat de actualitati-arad in 20 Mar, 2013 | Parerea ta

icoaneProiecţii de filme cu tematică religioasă, un festival internaţional de artă sacră, tabere social-educative pentru elevii care provin din familii defavorizate, dar şi un festival internaţional de film creştin sunt doar câteva dintre activităţile care se vor desfăşura, în acest an, în cadrul unui proiect iniţiat de Consiliul Judeţean, Centrul Culural Judeţean şi Arhiepiscopia Aradului.

Cele trei instituţii arădene au încheiat un protocol de colaborare prin care se vor desfăşura, în acest an, mai multe evenimente ştiinţifice, culturale, sociale şi educative.

Organizatorii îşi doresc ca toate aceste evenimente să îşi lase amprenta în conştiinţa comunităţii arădene.

Coordonatorii proiectelor sunt Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean Arad, şi arhimandritul dr. Teofan Mada, inspector la Centrul eparhial Arad.

„La Arad, administraţia, cultura şi spiritualitatea au dat mâna pentru a însănătoşi moral sufletul arădenilor. În acest an, cele trei instituţii amintite vor organiza mai multe programe, proiecte, evenimente şi manifestări culturale”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, care a mai adăugat că „azi asistăm la un grav proces de separare a vieţii socio-culturale de viaţa spirituală, care alimentează o gravă criză a adevărului, iar orice cultură are nevoie să fie transformată de valorile Evangheliei în lumina tainei pascale“.

Conform programului stabilit în cadrul protocolului de colaborare, în acest an va avea loc, la Arad, în perioada 17-26 mai, Festivalul internaţional de artă sacră „Filocalia“, valenţe ale ethosului ortodox reflectate în icoană, imnografie, muzică şi poezie religioasă.

De asemenea, o tabără social-educativă pentru elevi, intitlută „Biserica este o îmbrăţişare“, va fi organizată în staţiunea Moneasa, în perioada 8-13 iulie. La această tabără vor participa copii din familii defavorizate.

În perioada 15-21 iulie, va fi organizată tabăra studenţească „Hristos în mijlocul nostru“, în staţiunea Căsoaia.

Totodată, în lunile iulie şi august va avea loc „Caravana artelor“, un proiect itinerant în oraşele care au dobândit statutul de „Cetate Culturală Arădeană“, și va cuprinde vernisaje de icoane, concerte de muzică bisericească şi alte manifestări artistice populare româneşti.

Tot pe lista acţiunilor organizate în acest an se regăseşte Festivalul internaţional de film creştin, programat să se desfăşoare în perioada 5-9 septembrie. Această manifestare va constitui un prilej de întâlnire dintre Sfânta Scriptură şi cultură, dintre teologie şi cinematografie, spun organizatorii.

O serie de meditaţii teologice şi sociale intitulate „Hristos în cetate“, în cadrul cărora va fi dezbătută condiţia omului contemporan, au fost cuprinse în programul de acţiuni din acest an.

Printre invitaţii acestor conferinţe sunt pr. prof. univ. dr. Jean Claude Larchet, de la Universitatea din Strasbourg, pr. univ. dr. Hrisostom Stamoulis, decanul Facultăţii de Teologie din Tesalonic, şi prof. univ. dr. Bradley Nassif, de la Universitatea „North Park“ din Chicago.

„Personal nu cred că există în lume o altă forţă care să imprime culturii proprietăţi de însănătoşire a societăţii mai mare ca aceea a Bisericii. Biserica salvează atât sufletul, cât şi cultura. Restituindu-i locul său raţiunii, luminată de credinţă şi recunoscându-L pe Hristos drept cheia de boltă a vieţii omului, dialogul culturii cu credinţa va şti să întărească identitatea creştină, ajutând persoanele şi comunităţile noastre să-şi regăsească raţiunea de a fi în Hristos, adevărata şi singura raţiune a existenţei“, a mai spus Nicolae Ioţcu, președintele CJ Arad.

Organizatorii au mai prevăzut în calendarul manifestărilor şi continuarea programelor demarate în anii anteriori.

Este vorba despre programul „Filantropia, calea noastră spre Împărăţie“, destinat familiilor defavorizate din judeţul Arad, iniţiat anul trecut, în luna noimebrie, şi programul „Dialogul de seară“ – proiect inaugurat în august 2012, care vizează proiecţii de filme cu tematică creştină, urmate de dezbateri.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare