Evaluarea Națională. Rata de promovare – 71,56%, în județul Arad

Publicat de actualitati-arad in 26 Jun, 2017 | Parerea ta

În judeţul Arad s-au înscris la Evaluarea Naţională 3.060 de elevi care au terminat clasa a VIII-a în 131 de şcoli, iar prezenţi la testări şi evaluaţi au fost 2.957.

Dintre aceştia, 841 au medii sub cinci, astfel că rata de promovare este de 71,56%, uşor mai ridicată decât în 2016, când a fost 68,37%.

Potrivit rezultatelor publicate, luni, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), există o singură medie de 10, obţinută de un candidat  de la Colegiul Naţional ”Preparandia Dimitrie Ţichindeal”. De asemenea, 65 de elevi au obţinut note de 10 la una din probele susţinute (19 la Limba şi literatura română şi 46 la Matematică).

În acelaşi timp, 48 de copii au avut medii de 1, majoritatea în şcoli din mediul rural.

Trei şcoli din judeţ au rată de promovare de 100%, respectiv Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Şcoala Gimnazială „Pater Godo Mihaly” Dorobanţi şi Şcoala Gimnazială „Simonyi Imre” Satu Nou.

Pe de altă parte, la trei şcoli niciun candidat nu a obţinut media cinci, astfel că rata de promovare este zero. Este vorba despre Liceul Special ”Sfânta Maria” Arad – care a avut patru candidaţi, toţi cu medii între 1,60 şi 4,65, Şcoala Gimnazială nr. 2 Curtici – care a avut 12 candidaţi, dar niciun promovat, iar trei au avut media 1,00 şi Şcoala Primară Peregu Mic, care a avut trei candidaţi.

De asemenea, mai multe şcoli au avut o rată de promovare foarte mică, între care Liceul Teoretic Pâncota, cu trei promovaţi din 20 de candidaţi sau Şcoala Gimnazială Tauţ, cu un promovat din 12 candidaţi.

În 2016, patru şcoli arădene au avut rată de promovare zero, respectiv Şcoala Gimnazială ”Ilarion Felea” Arad, Şcoala Gimnazială Peregu Mic, Şcoala Gimnazială Sânmartin şi Şcoala Gimnazială Vînători.

Eventualele contestaţii se pot depune luni, între orele 16.00 şi 20.00, în centrele de examen, iar rezultatele după contestaţii se vor afişa în 30 iunie.

După soluţionarea contestaţiilor, urmează etapa de admitere în liceu pe baza opţiunilor exprimate de elevi şi a mediilor de admitere care se compun din media obţinută la evaluare naţională (80%) şi media obţinută în cei patru ani de gimnaziu (20%).

”Pentru anul şcolar 2017-2018, în judeţul Arad există 2996 de locuri în învăţământul liceal (107 clase), astfel că toţi elevii care au susţinut probele evaluării naţionale au loc asigurat în învăţământul liceal.

De asemenea, trebuie menţionat faptul că învăţământul profesional este într-un trend ascendent în ultimii ani, tot mai mulţi elevi optând pentru acest tip de formare profesională. Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a aprobat un număr de 25 de clase cu 700 de locuri în învăţământ profesional cu durata studiilor de 3 ani  şi patru clase cu 114 locuri în învăţământ profesional în sistem dual”, a declarat Laura Nădăban, purtătorul de cuvânt al ISJ Arad, citată de News.ro.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare