Eusebiu Pistru: „În vara lui 2017 vom circula pe pasajul de la CET!“

Publicat de actualitati-arad in 22 Sep, 2016 | Parerea ta

pistruDeputatul PNL Eusebiu Pistru a avut, joi dimineaţa, o convorbire la telefon cu directorul CNADNR, care i-a oferit informaţiile solicitate referitoare la pasajul de la CET.

Iar acestea sunt de natură să ne bucure pe noi, arădenii, care eram disperaţi de tergiversarea la nesfârşit a rezolvării acestei probleme de maximă importanţă.

Aşadar, vestea bună este că, în sfârşit,avem certitudinea că acest pasaj va fi definitivat, terminându-se cu cercul vicios al acţiunilor în instanţă, cauzat şi întreţinut de incapacitatea şi reaua voinţă a Guvernului Ponta.

„După cum se ştie, lucrările au fost sistate de către Guvernul Ponta, contractul cu executantul fiind reziliat. După o serie de procese în instanţă, s-a ajuns din nou la licitaţie. Au fost înscrise 5 firme, dar ofertele lor nu au fost acceptate, pentru că nu îndeplineau condiţiile de participare la licitaţie. Au contestat în instanţă, însă au pierdut definitiv, contestaţiile fiind respinse. Drept urmare, CNADNR va executa pasajul de la CET în regie proprie”, declară Pistru.

Acesta explică şi calculul pe baza căruia susţine că în vara anului viitor vom putea circula pe pasajul de la CET.

„Până prin februarie se vor derula nişte proceduri obligatorii, demersuri necesare pentru a putea începe execuţia. Lucrând în regie proprie, CNADNR va trebui să închirieze anumite utilaje, să pună la punct toată documentaţia. Directorul m-a asigurat că toate aceste demersuri vor fi finalizate până în februarie, când, în funcţie de condiţiile meteo, se vor putea apuca de lucru.

Dacă totul decurge normal, pe la sfârşitul lui mai sau cel târziu iunie totul va fi gata”, spune Pistru.

Acesta nu uită să arate cu degetul spre guvernarea PSD: „Dacă Guvernul Ponta nu ar fi sistat lucrările, arădenii şi românii din toată ţara care tranzitează Aradul cu maşinile ar fi fost scutiţi de calvarul cozilor şi tocarea nervilor. Mă bucur că PSD-iştii nu au mai găsit mijloace prin care să tărăgăneze din nou, în interes electoral, rezolvarea unei probleme pe care ei au creat-o, fie din incompetenţă, fie din rea credinţă, fie din ambele motive.

Şi, după cum se vede cu ochiul liber, fără nicio preocupare pentru binele arădenilor, dar nu doar al lor, pentru că, aşa cum am arătat în repetate rânduri, nu este o problemă doar de interes local. Să sperăm că este doar începutul eliminării sumedeniei de efecte nocive ale guvernării PSD, pentru a reveni la normalitate, acea normalitate în care nimeni nu are dreptul să demoleze ce au construit alţii, doar pentru că sunt adversari politici”, a încheiat deputatul Pistru.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare