Elevii stau în frig la școala din Sâmbăteni

Publicat de actualitati-arad in 05 Dec, 2016 | Parerea ta

frig-scoalaCirca două sute de elevi de la şcoala generală din localitatea arădeană Sâmbăteni suferă de frig la şcoală, ei purtând şi la ore geci şi mănuşi, în condiţiile în care temperaturile în clase sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius.

Copiii stau la ore cu gecile pe ei şi chiar cu mănuşi pentru că în clase temperaturile sunt cuprinse între 6 şi 19 grade Celsius.

„De dimineaţă, la prima oră, când s-a verificat de către profesorul de seriviciu temperatura în sălile de clasă, ea a fost cuprinsă între 6 şi 14 grade C la etaj, la parter este destul de bine, 17-19 grade C, poate peste zi a mai crescut cu un grad, dar nu mai mult. Copiii stau îmbrăcaţi, nu toţi stau cu mănuşi, depinde, unii sunt mai călduroşi, alţii mai puţin, depinde, majoritatea stau îmbrăcaţi. Nu ştiu în acest moment câţi copii sunt acasă, pentru că nu am verificat încă absenţele, dar am avut zile în perioada asta în care am avut 38 de absenţi într-o zi, din aproximativ 200 de copii”, a declarat directorul Şcolii Generale Sâmbăteni, Cornelia Foster.

Din această cauză, conducerea şcolii a obţinut aprobarea de la Inspectoratul Şcolar Arad să reducă durata unei ore de curs de la 50 la 40 de minute, iar pauza a fost redusă de la 10 minute la 5 minute.

Conducerea şcolii spune că asigurarea încălzirii este atribuţia Primăriei comunei Păuliş, de care aparţine şcoala.

„Vechea centrală a fost demolată pentru că nu corespundea standardelor ISU şi exista un proiect nou pentru o centrala nouă, pentru că am avut şi extinderea şcolii, care să cuprindă şi clădirea nouă. Primăria trebuia să pună acest proiect în aplicare, nu ştiu să vă dau detalii mai multe, problema este a dumnealor, şcoala este beneficiarul acestui proiect”, a declarat Cornelia Foster.

Primăria a pus câte o suflantă cu aer cald în clase, dar instalaţia electrică a şcolii nu a făcut faţă, a cedat, tabloul electric al şcolii fiind avariat.

Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, acuză fosta adminsitraţie că a demontat centrala fără avize.

„Centrala a fost demonatată în cursul verii, de către fosta adminsitraţie locală, fără niciun aviz, fără niciun proiect. (…) Noua administraţie locală s-a trezit cu două proiecte diferite pentru acelaşi lucru: un proiect de extindere a centralei cu adăugarea unui al treilea cazan pentru a deservi şi noul corp de clădire aflat în construcţie şi construcţuia unei centrale termice cu cazan nou. Era practic o dublă finanţare. Am decis oprirea celui de-al doilea proiect pentru că la primul venise deja cazanul. Clădirea este ridicată, cele două cazane existente s-au remontat, dar ceva nu merge. Sistemul este încă în probe. Se pare că de opt ani de zile această instalaţie este subdimensionată”, a declarat primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin.

În replică, directorul Şcolii Generale Sâmbăteni, Cornelia Foster, a declarat că vara a anunţat Primăria despre faptul că lucrările bat pasul pe loc.

Primăria comunei Păuliş mai spune că dacă focul în cazane se aprinde la ora 7, nu are cum să încălzească clasele la timp pentru ora 8, iar şcoala nu are fochist.

Autorităţile judeţene au cerut părţilor implicate să ia măsuri pentru a rezolva problema căldurii.

sursa: Mediafax

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare