Elevi din Serbia, în vizită la Arad

Publicat de actualitati-arad in 03 Aug, 2013 | Parerea ta

aradO sută de elevi români din Valea Timocului, Valea Moravei şi Banatul Sârbesc au fost invitați să participe la evenimentele organizate în municipiul şi judeţul, în cadrul proiectului „Manifest pentru Sănătatea Pământului”.

„Este vorba despre 25 elevi din judeţele Branicevo şi Morava, cărora li s-a refuzat la secretariatul şcolilor până şi înregistrarea cererilor pentru ore de limba română. Au mai fost invitaţi 25 elevi din judeţele Bor şi Zajecear, care nu au avut niciodată parte de lecţii de limba română, dar care au cerut la ancheta făcută de şcoală să înveţe de la 1 septembrie limba română în şcoală. Alţi 25 elevi au fost din judeţele Bor şi Zajecear, elevi care au fost implicaţi într-un proiect pilot de predare a limbii române în Serbia de răsărit şi care au avut deja parte în această primăvară de câteva lecţii de limbă română susţinute de dascăli din Voivodina. Nu în ultimul rând s-au aflat la Arad şi 25 elevi din Voivodina, care învaţă la şcoli unde se predă limba română“, se menționează într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Arad.

Cei 100 de copii au fost invitați la Arad de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.

„Am avut în acest proiect parteneri deosebiţi, care cunosc problemele românilor din Serbia şi fac eforturi pentru a le rezolva. Am avut ocazia de a cunoaşte nişte tineri deosebiţi şi mă bucur că am putut să facem posibilă vizita lor în Arad. Unii dintre ei au adus pe scenă cântece şi dansuri din zona lor”, a spus Nicolae Ioţcu.

Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, a menționat că, de la 1 septembrie, şcolile din Serbia aşteaptă să aibă parte de primele ore de limbă română.

Conform celor spus de Dolha, este vorba despre 1.617 elevi de etnie română, în baza cererilor oficiale depuse la şcolile lor, aproximativ 1.500 de elevi din zona Branicevo şi Morava, cărora nu li s-au primit cererile, dar şi elevi din Voivodina, unde există localităţi româneşti în care limba română nu se vorbeşte în şcoală.

În perioada imediat următoare, Consiliul Românilor din Serbia trebuie  să numească reprezentanţi în consiliile de administraţie din cele aproape 200 de şcoli în care există cereri pentru ore de limba română.

Aceştia trebuie împuterniciţi să convoace imediat consiliile de administraţie în care să solicite demesuri de selecţie a dascălilor din acele şcoli care cunosc limba română în suficientă măsură încât să predea abecedarul.

Totodată, se vor solicita şi fonduri de la administraţia locală şi centrală, şi chiar din România şi UE, din care să fie plătite salariile respectivilor dascăli.

CITITI SI: „Manifest pentru sănătatea pământului”

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare