Elena Udrea și-a prezentat moțiunea la Arad

Publicat de actualitati-arad in 14 Mar, 2013 | Parerea ta

IMG_4292GALERIE FOTO Elena Udrea și-a prezentat, joi, la Arad, moțiunea cu care va candida la șefia PDL, alături de actualul președinte Vasile Blaga și europarlamentarul Monica Macovei.

Udrea și-a prezentat moțiunea intitulată „Noul Partid Democrat Liberal. O nouă Românie“ în fața a aproximativ 300 de democrat-liberali arădeni.

În cadrul prezentării, Elena Udrea a lăudat organizația din Arad pentru rezultatele bune obținute la alegeri și a spus că PDL Arad are oameni care pot candida la președinția României sau în Parlamentul European.

Elena Udrea a mai spus că, în numai un an, PDL a pierdut tot: guvernarea, alegerile locale, alegerile parlamentare, dar şi încrederea în propriile forţe.

„PDL a ajuns acum doar unul dintre partidele de opoziţie. Un partid blazat, anemic în multe momente, fără reacţie, fără speranţă că lucrurile se vor redresa, fără un plan cum se poate ieşi din acest moment greu şi fără viziune pentru România. Nu un partid fără viitor, aşa cum ne consideră adversarii politici, dar un partid letargic şi moleşit, care, în loc să-şi construiască propriul drum, aşteaptă o minune. De la un partid care reuşea să treacă România prin cea mai gravă criză economică din ultimii 70 de ani, PDL a ajuns un partid incapabil să-şi găsească propria direcţie“, a spus Elena Udrea, care a mai menționat că „PDL a pierdut un million de voturi de la alegerile locale la alegerile parlamentare“.

„Din păcate, nimic nu s-a schimbat după alegerile generale. Partidul este în defensivă, merge înapoi şi pare incapabil să facă o opoziţie vizibilă“, a spus Udrea.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a mai afirmat că „PDL trebuie să fie capabil să redeschidă dialogul cu românii, conducerea trebuie să fie în stare să iasă din birouri şi să coboare din nou, în stradă, printre oameni“.

AICI FOTO DE LA PREZENTAREA MOTIUNII

CITITI SI: Monica Macovei și-a prezentat moțiunea la Arad și promite reformarea PDL

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare