Edu2Job for Life, ediția 2017, la Arad. PROGRAM

Publicat de actualitati-arad in 09 May, 2017 | Parerea ta

O nouă ediţie a evenimentului internaţional de educaţie şi locuri de muncă, Edu2Job for Life, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, îşi deschide porţile joi, 11 mai 2017, ora 9.00, la Expo Arad.

În cadrul evenimentului și-a anunțat prezența minstrul educaţiei, Pavel Năstase, care va participa joi, la deschiderea oficială a evenimentului, va vizita standurile şi va discuta cu participanţii.

Timp de două zile, 11 şi 12 mai, peste 100 de expozanţi vin în întâmpinarea vizitatorilor cu ofertă bogată de locuri de muncă, indiferent de nivelul de pregătire a celor interesaţi, şi o gamă variată de  oferte educaţionale din cadrul universităţilor din Arad, Timişoara, Bucureşti dar şi din străinătate.

Tinerii interesaţi să urmeze o carieră în cadrul Ministerului de Interne, Armatei sau Serviciilor Speciale se pot informa la standurile: Poliţia Română, ISU, Inspectoratul de Jandarmi, SRI şi Centrul Militar Judeţean Arad.

La capitolul educaţie nu vor lipsi ofertele de tabere şcolare în străinătate, cursuri de engleză pentru adulţi şi copii, examene IELTS, studii în Marea Britanie, formare profesională, Work&Travel USA, consultanţă educaţională, şi multe altele.

În cadrul evenimentului se va desfășura și Târgul Educației, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Arad și Târgul Național al Firmelor de Exercițiu, organizat de Colegiul Economic Arad.

Pe perioada târgului vor avea loc demonstraţii practice atât în interiorul expoziţiei cât şi pe suprafaţa exterioară.

Vor fi expuse: tehnică militară, laboratorul de criminalistică şi echipamente din dotarea Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, echipamente din dotarea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş Arad şi echipamente din dotarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

Transport gratuit. Intrare liberă.

Pentru informaţii suplimentare şi detalii despre oferte de studii şi locuri de muncă vă rugăm să accesaţi http://edu2job.ro/ sau https://www.facebook.com/EDU2JOB/.

Program

Joi, 11 mai

9.00 – 10.00 Deschiderea oficială a evenimentului EDU2JOB 2017

Locație: Scena din Pavilionul A

10.00 – 11.00 Vizitarea evenimentului de către Ministrului Educației

Locație: Pavilionul A și B

10.00 – 14.00 Spectacole artistice

Locație: Scena din Pavilionul A

12.00 – 14.00 Conferința Națională (ediția a III-a) „Legislație și soluții practice de implementare a învățământului profesional dual în România. Bune practici internaționale.”

Prezentări pe teme de educație

Locație: Sala de conferință din Pavilionul A (etaj)

14.00 – 14.30 Seminar pentru elevi – Imaginea de sine pozitivă

Facilitator: Dorina Pușcaș (membru John Maxwell Team)

Locație: Sala mică din Pavilionul A (etaj)

15.00 – 17.00 Workshop – Creativitatea, o resursă care te ajută să faci faţă provocărilor din  carieră

Lector: Cristina Lazurca (Verbal’Kit)

Locație: Sala mică din Pavilionul A (etaj)

16.00 Închidere ziua 1 – Târgul Educației și Târgul Firmelor de Exercițiu

17.00 – 17.30 Seminar pentru adulți – Eșecul poate conduce la succes

Facilitator: Dorina Pușcaș (membru John Maxwell Team)

Locație: Sala mică din Pavilionul A (etaj)

18.00 Închidere ziua 1 – EDU2JOB for life

Vineri, 12 mai

9.00 Deschidere ziua 2 – Târgul Firmelor de Exercițiu

10.00 Deschiderea ziua 2 – EDU2JOB și Târgul Educației

10.00 – 14.00 Spectacole artistice

Locație: Scena din Pavilionul A

10.00 – 11.00 Întâlnire AJOFM

Locație: Sala de conferință din Pavilionul A (etaj)

11.00 – 13.00 Conferinta Națională (ediția a III-a) „Legislație și soluții practice de implementare a învățământului profesional dual în România. Bune practici internaționale.”

Prezentări pe tema forței de muncă

Locație: Sala de conferință din Pavilionul A (etaj)

13.00 Festivitatea de premiere – Târgul Firmelor de Exercițiu

Locație: Scena din Pavilionul A

14.00 – 14.30 Seminar pentru elevi – Caracterul personal

Facilitator: Dorina Pușcaș (membru John Maxwell Team)

Locație: Sala mică din Pavilionul A (etaj)

15.00 Închidere – Târgul Firmelor de Exercițiu

17.00 – 17.30 Seminar pentru adulți – Autodisciplina

Facilitator: Dorina Pușcaș (membru John Maxwell Team)

Locație: Sala mică din Pavilionul A (etaj)

16.00 Închidere – Târgul Educației

18.00 Închidere eveniment EDU2JOB for life

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Tribunalul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare