Duckadam: „Am o repulsie față de Armată pentru că m-a dat afară“

Publicat de actualitati-arad in 07 May, 2016 | Parerea ta

duckadam-h-300x200Fostul portar Helmuth Duckadam a declarat, la aniversarea a 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, că are o „repulsie“ față de Armată pentru că l-a „dat afară“ la trei săptămâni după ce apărase patru lovituri de la 11 metri la Sevilla în 1986, precizând că a fost ajutat în schimb de clubul rival Dinamo, care i-a oferit un loc de muncă în cadrul Poliției de Frontieră.

Într-un interviu acordat agenției de presă Agerpres, arădeanul Helmuth Duckadam spus ce a însemnat pentru el, ca fotbalist și ca om, câștigarea Cupei Campionilor?
„Ca fotbalist am rămas în istorie. Sunt apreciat pe plan internațional, poate mai puțin pe plan național. În rest, nu mi-a adus mare lucru, nici o situație financiară de invidiat. Iar după acea finală, practic după trei săptămâni, am fost dat afară din Armată pentru că nu mai puteam să joc fotbal și cu asta s-a încheiat“, a spus Duckadam.

De asemenea, fostul portar al UTA-ei și Steaua București a povestit ccum a fost dat afară din cadrul Armatei.

„Ministerul m-a dat afară din Armată, cum a făcut și cu alții. Eu a trebuit să mă angajez cu ajutorul lui Corneliu Vadim Tudor, în 1994, în cadrul Poliției de frontieră. Iar eu sunt pensionar MAI, deci pe mine m-a ajutat Dinamo, nu Armata. Și de aceea am și o anumită repulsie față de cei din Armată pentru că am fost dat afară după Sevilla.

Nu am avut dreptul să mă antrenez vreo trei săptămâni imediat după meciul de la Sevilla pentru că nu am vrut să particip la un meci la Craiova. Era un meci aranjat și nu am vrut să merg acolo să iau goluri și m-au băgat în ședințe și mi-au interzis să intru pe Ghencea. După aia, după operație, când și-au dat seama că nu mai pot să joc fotbal m-au dat afară și din Armată“, a spus Helmuth Duckadam.

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

bioportal.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati, Sport

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare