DSP Arad: Campanie de vaccinare împotriva rujeolei

Publicat de actualitati-arad in 13 Dec, 2016 | Parerea ta

comunicat-presa-11-300x218Având în vedere epidemia de rujeolă care evoluează pe teritoriul României, Ministerul Sănătăţii a elaborat un plan de acţiune, cu sprijinul medicilor de familie, asistenţilor medicali comunitari şi mediatorilor sanitari, în vederea limitării extinderii acesteia.

Acest plan de acţiune cuprinde activităţi de vaccinare în masă desfăşurate la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi vizează copii cu vârstele:

 – între 9 luni şi 9 ani (este considerat copil de 9 ani acela care a împlinit această vârstă şi până la data împlinirii vârstei de 10 ani) complet nevaccinaţi cu ROR,

 – între 5 şi 9 ani care au o singură doză de ROR

Asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari din judeţ verifică prezenţa în cadrul comunităţilor  a copiilor catagrafiaţi de către medicii de familie precum şi identificarea copiilor cu vârstele precizate mai sus neînscrişi la un medic de familie şi mediază înscrierea acestora pe listele medicilor pentru a fi vaccinaţi.

Medicii de familie, asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari, vor asigura informarea populaţiei cu privire la activitatea de vaccinare în masă şi mobilizarea populaţiei către medicul de familie.

Începând cu data de 3ianuarie 2017 se va desfaşura activitatea de vaccinare propriu zisă a copiilor mai sus menţionaţi.

De asemenea vă comunicăm faptul că începând de luni, 19 decembrie 2016  Direcţia de Sănătate Publică Arad va funcţiona într-o nouă locaţie situată pe Strada Andrei Şaguna, Nr. 1-3 ( zona Intim, clădirea albastră de sticlă).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DSP Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare