Drumul din Sânpetru German spre noul pod peste Mureş, finalizat

Publicat de actualitati-arad in 29 Jul, 2014 | Parerea ta

drumul1111Drumul de legătură dintre satul Sânpetru German şi noul pod peste Mureş a fost inaugurat, marţi, fiind finalizată, astfel, o nouă etapă a proiectului prin care se leagă cele două maluri ale râului Mureş, între localităţile Secusigiu şi Pecica.

Drumul are o lungime de 5,3 kilometri, valoarea investiţiei fiind de peste 6,5 milioane de lei, din care contribuţia Ministerului Dezvoltării a fost de peste 2,7 milioane de lei.

Prezent la inaugurarwa drumului, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a precizat că drumul asigură, în primul rând, legătura dintre cele două părţi ale Mureşului, cele de pe malul drept – Pecica, Turnu, Semlac – cu cele de pe malul stâng – Sânpetru German, Secusigiu, Felnac.

Podul va face de asemenea legătura şi cu judeţul Timiş, în condiţiile în care în strategia de dezvoltare a judeţului este prevăzută şi realizarea drumului dintre Sânpetru German şi localitatea Gelu (Timiş).

“Acest drum nu trebuie privit doar în contextul dezvoltării locale, ci face parte dintr-un proiect care înseamnă conexiuni mai bune în întreaga regiune. Există strategii pe această temă, întocmite cu reprezentanţi ai judeţului Timiş, prin care cetăţenii judeţului vecin să aibă o legătură cu autostrada, pe acest drum şi pe acest pod. Astfel, putem privi această realizare într-un context de dezvoltare euroregional, noi făcând parte din euroregiunea DKMT, adică Dunăre-Crişuri-Mureş-Tisa”, a declarat Nicolae Ioţcu.

La rândul său, primarul comunei Secusigiu, Ilie Cheşa, a spus că acest drum înseamnă dezvoltare pentru comunitatea din Sâmpetru şi Secusigiu.

“Odată cu finalizarea podului peste Mureş, era normală şi modernizarea drumului de acces, pentru a pune în valoare legătura cu Pecica. Utilitatea drumului şi a podului este dată atât de legătura cu Pecica, cu tot ceea ce înseamnă o relaţie mai strânsă cu un oraş, dar şi o distanţă mai scurtă faţă de zonele industriale ale municipiului Arad”, a declarat Ilie Cheşa, primarul comunei Secusigiu.

De asemenea, viceprimarul oraşului Pecica a menţionat că “acest drum înseamnă normalitate, adică reunirea celor două maluri ale Mureşului”.

“Drumul este, de asemenea, foarte important pentru agricultori, care lucrează pământul de o parte şi de cealaltă ale Mureşului, înseamnă dezvoltare şi oportunitate pentru locuitorii comunei Secusigiu, deoarece oraşul Pecica îşi dezvoltă zonele industriale şi sunt convins că vecinii noştri vor absorbi locuri de muncă, spre beneficiul ambelor comunităţi”, a completat Miodrag Stanoiov, viceprimarul oraşului Pecica.

Pe drumul inaugurat s-au executat inclusiv lucrări la solicitarea Parcului Naţional „Lunca Mureşului”, precum întreruperi de parapet metalic pentru trecerea mamiferelor mari, calmatoare de trafic pentru viteza de circulaţie, respectiv subtraversări pentru a facilita trecerea animalelor mici.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare