Droguri ascunse în roți, descoperite la PTF Nădlac

Publicat de actualitati-arad in 19 Dec, 2016 | Parerea ta

droguri_in_roataUn tânăr a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac încercând să introducă droguri în România, ascunse în anvelopele unui autoturism.

Procurorii DIICOT au anunțat, luni, că doi tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea  infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducere de droguri de risc fără drept în ţară şi finanţare în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic internaţional de  droguri de risc.

Conform anchetatorilor, în luna octombrie, Jean Daniel Crinta, a procurat din Spania aproximativ 3 kilograme de cannabis, pe care le-a introdus în țară, iar ulterior le-a comercializat pe raza municipiului Bacău.

De asemenea, în luna decembrie, Jean Daniel Crinta a mers din nou în Spania, având asupra lui 5.000 euro, bani puși la dispoziţie de Cătălin Mihoc, care știa că banii urmează să fie investiți în achiziţionarea de droguri.

„La data de 17 decembrie, inculpatul Crinta Jean Daniel a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac când introducea în țară, pe o platformă auto, un autoturism în care se aflau disimulate, în două anvelope, droguri de risc, respectiv cantitatea de  3 kg cannabis şi  92 g de haşiş. Valoarea pe piaţa drogurilor achiziţionate din Spania şi introduse în ţară fără drept de către inculpatul Crinta Jean Daniel este de aproximativ 50.000 euro“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Jean Daniel Crinta şi Cătălin Mihoc pentru o perioadă de 30 de zile.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare