Dragnea: „Mă consider o persoană foarte cinstită; eu nu am furat nimic“

Publicat de actualitati-arad in 06 Feb, 2017 | Parerea ta

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că se consideră „o persoană foarte cinstită, condamnată pe marginea unui dosar politic“.

„Mă consider o persoană foarte cinstită, o persoană care a fost condamnată pe marginea unui dosar politic iniţiat de un procuror care şi-a uzurpat calităţile oficiale şi care, la ora asta, eu, cel condamnat, nu are hotărârea care să îi spună de ce a fost condamnat.

Dacă vi se pare normal ca după zece luni un om în România să nu ştie pentru ce a fost condamnat, pe de o parte, pe de altă parte, o hotărâre incompletă la care lipseşte expunerea şi motivarea. Codul de procedură penală spune, practic, că acea hotărâre nu există“, a declarat, luni, Dragnea la Palatul Parlamentului.

Șeful Camerei Deputaţilor a adăugat că el nu a furat nimic.

„Şi ca să închei: eu nu am furat nimic. Eu am fost trimis în judecată, aduceţi-vă aminte, acelaşi scandal şi aceiaşi presiune şi manipulare îngrozitoare din 2012, când se spunea că eu am furat 2 milioane de voturi. Şi acum le caută.

O să văd dacă le găsesc pe undeva, în condiţiile în care am fost trimis în judecată pentru ceva şi am fost condamnat pentru altceva. În primă instanţă. În a doua instanţă, nu am reuşit să aflu de ce“, a susţinut liderul PSD.

sursa: Agerpres

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare