Două reprezentații ale spectacolului ,,Iubirea la oameni”, la teatru

Publicat de actualitati-arad in 28 Nov, 2016 | Parerea ta

Teatrul  Clasic ,,Ioan Slavici” Arad îi așteaptă  în acest weekend, pe iubitorii de teatru, cu două reprezentații ale spectacolului „Iubirea la oameni“  de Dmitri Bogoslavski.

Traducerea în limba română a piesei este realizată de Raluca  Rădulescu, regia  poartă semnătura lui Vlad Massaci iar scenografia îi aparține  lui  Andu Dumitrescu.

Dramaturg, actor și regizor, Dmitri Nikolaevici Bogoslavski s-a născut în anul 1985 și este absolvent al Academiei Naționale de Arte din Minsk, Republica Belarus. Piesele sale de teatru au fost deja montate la Centrul Bielorus de Dramaturgie și Regie (2008 – 2009), Teatrul ,,Evgheni Mironov” (2010),  Teatrul Bielorus de Stat pentru Tineret (2011).

Despre realizarea acestui spectacol pe scena teatrului arădean, binecunoscutul regizor Vlad Massaci  a transmis publicului următoarele cuvinte: ,,Dacă te uiți la știrile de la ora cinci și afli că șeful de post din satul cutare s-a spânzurat, după ce și-a omorât femeia care îl înșela cu fantoma fostului soț pe care ea la ucis, o să clatini din cap și o să înjuri goana după senzațional a televiziunilor. Dacă o să vezi la teatru asta, o să vezi fărâme de viață descrise cu acuratețea unei partide de șah. Asta e încercarea noastră pentru această seară.Vizionare plăcută!”

Iubirea la oameni este cea mai nouă producție a teatrului arădean și cea de-a doua premieră a stagiunii 2016/2017.

Spectacolul   a avut loc în premieră pe țară, vineri, 11 noiembrie 2016  și îi are în distribuție pe actorii: Zoltan Lovas, Carmen Vlaga-Bogdan, Oltea Blaga, Andrei Elek, Liliana Balica, Mariana Tofan, Alex Mărgineanu, Cecilia Lucanu- Donat, Robert Paviscits și Roxana Sabău.

Spectatorii  care  nu au reușit să ajungă la premieră sunt așteptați în acest weekend la teatru, unde sunt programate două reprezentații ale  spectacolului Iubirea la oameni. Astfel, prima reprezentație va avea loc sâmbătă, 3 decembrie iar cea de-a doua reprezentație va avea loc duminică, 4 decembrie. Ambele reprezentații au loc la sala studio, de la ora 19.00.

Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrului sau  online, accesând platforma www.biletmaster.ro.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare