Ziarul electronic al arădenilor

Două autotrenuri s-au răsturnat pe DN 7

autoTraficul rutier a fost blocat, luni dimineața, în două locuri pe DN 7, pe raza județului Arad, după ce două autotrenuri s-au răsturnat, pe fondul unui carosabil alunecos.

Unul dintre autotrenuri s-a răsturnat pe tronsonul Lipova – Păuliș, în jurul orei 6.30. Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de mers.

Centrul Infotrafic a informat că circulația autovehiculelor a fost reluată în jurul orei 9.00.

Potrivit primelor informații, nu s-au înregistrat victime şi nici pagube materiale semnificative.

Un alt autotren s-a răsturnat pe DN 7, la intrarea în localitatea Toc, dinspre Arad, traficul rutier fiind blocat.

În jurul orei 9.00, polițiștii au anunțat că circulația a fost reluată pe un fir alternativ în ambele sensuri, iar după aproximativ o oră s-a circulat normal.

foto: arhivă

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *