Dosarele de la Tribunalul Arad pot fi citite online

Publicat de actualitati-arad in 22 May, 2014 | 1 Commentariu

IMG_3226Tribunalul Arad a lansat un sistem informatic prin intermediul căruia dosarele aflate pe rolul acestei instanțe pot fi accesate online.

Acesta este cel de-al doilea sistem de acest gen implementat într-o instanță de judecată din România, după Curtea de Apel Cluj.

Cei care pot accesa dosarele aflate pe rolul Tribunalului Arad sunt persoanele implicate în actual procesual. Un dosar poate fi vizualizat doar de persoanele implicate în acel proces.

Astfel, cei care doresc să vizualizeze online un dosar trebuie să acceseze site-ul www.tribunalularad.ro, secţiunea „Dosare”, unde pot căuta dosarul după numărul acestuia, după care va trebuie să introducă o parolă. Parola se emite individual, la cerere, în plic sigilat.

Conform conducerii Tribunalului Arad, prin introducerea acestui sistem, s-a redus numărul celor care solicitau dosarele de la Arhivă.

„Din 21martie, de când a devenit accesibil, sistemul a avut 50.655 de vizitatori. În urma implementării acestui sistem s-au redus cu 70 la sută vizitele la arhivele Tribunalului”, a precizat Silvia Nădăban, preşedintele Tribunalului Arad.

Silvia Nădăban a mai menționat că avocaţii pot să obţină parola de acces online la dosare după ce prezintă delegaţia celui pe care îl reprezintă.

Conducerea Tribunalului a mai anunțat că se mai dorește implementarea unui sistem informatic care să permită vizualizarea şi ascultarea şedinţelor de judecată în direct, dar şi vizualizarea listei de şedinţă în format electronic, la uşa instanţei.

„La uşile sălilor de judecată vom monta câte un monitor pe care va fi afişată lista de şedinţe în format electronic şi derularea proceselor din ziua reespectivă. Astfel, cei care au programată o înfățișare pot vedea la ce număr de cauză s-a ajuns şi să estimeze în cât timp va ajunge pe rol cauza în care este implicat. În acest fel, cei care au o înfățișare nu vor mai trebui să stea cu orele în sala de judecată sau pe hol, aşteptând să le vină rândul”, a mai precizat Silvia Nădăban.

Un alt sistem pe care conducerea Tribunalului Arad doreşte să-l implementeze este transmiterea actelor de procedură prin SMS sau e-mail, ceea ce ar reduce cheltuielile cu expedierea acestor acte, care, în prezent, se ridică la 800 lei/zi.

Share Button

comentarii

1 comment

  1. maris angela says:

    buna ziua as dori sa aflu informatii despre dosalul meu de divort nr8128/55/2016 pe site nu ma pot uita pt ca nu am parola.
    sa va spun putin si despre cum sa desfasurat acest divort, fostul meu sot a intentat actiunea de divort fara ca eu sa stiu nu ma anuntat nu am primit nici o cittie el declarand in instanta ca nu stie nimic de mine dar stia unde sunt stia nr meu de tel stia si adresa de facebook dupa ce sa terminat divortul el mi-a trimis pe tel 2 poze cu hotararea de divort .
    acum eu nu stiu cum sa intr in poseia hotararii de divort cat si certificatului de divort mentionez ca eu sunt cetacean moldovean

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare