Dorel Căprar şi Cristian Videscu au fost aleşi în conducerea PES activists România

Publicat de actualitati-arad in 09 Feb, 2015 | Parerea ta

comunicat presaÎn perioada 6-8 februarie 2015 s-a desfăşurat la Braşov Adunarea Generală a PES activists România în cadrul căreia au fost lansate propunerile organizației pentru statutul PSD, soluțiile europene la reformele instituționale ce urmează a avea loc și a fost aleasă noua conducere națională a organizației.

Acest eveniment a reconfirmat faptul că PES activists România este cea mai puternică mișcare politică europeană din România și că a reușit să devină cea mai importantă structură de acest tip din întreaga rețea de peste 80.000 de activiști PES din Europa.

„Organizația PES activists Arad numără în prezent peste 500 de membri și simpatizanți ceea ce demonstrează din nou faptul că la nivelul organizației județene există foarte multe persoane interesate de temele, dezbaterile și proiectele europene” a precizat Cristian Videscu, reprezentantul județului Arad la Adunarea Generală.

Acesta a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al PES activists România, coordonator al structurilor PES din Regiunea V Vest iar deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, a fost cooptat în echipa naţională de conducere a PES activists fiind ales în funcţia de vicepreşedinte pentru relaţia cu grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi Senat.

„În acest moment, PES activists România este, fără doar şi poate, cea mai europeană structură care activează pe scena politică din România. Formăm o echipă tânără dar cu multă experienţă, atât în politică, în PSD, cât şi în domeniul de activitate al fiecăruia dintre noi, şi ne-am propus să demonstrăm că politica poate fi făcută altfel decât prin ipocrizie, populism şi derapaje care să genereze cozi la porţile DNA.

În acest context, sunt extrem de bucuros că regiunea noastră a reuşit să promoveze doi oameni noi la nivelul conducerii naţionale, în persoana colegilor mei Marius Bălean, coordonatorul PES Caraş-Severin, care a fost ales prim-vicepreşedinte PES activists România, şi în persoana lui Dorel Căprar, care a fost alături de PES activists de la începutul acestui proiect ambiţios, ales vicepreşedinte pentru relaţia cu aleşii naţionali ai PSD”, afirmă Cristian Videscu.

În cadrul evenimentului a fost de asemenea ales președintele-coordonator național al PES activists România în persoana europarlamentarului PSD Victor Negrescu, iar Janina Sitaru a fost reconfirmată în funcţia de Secretar General.

Liderul organizației a adresat mulțumiri celor peste 7000 de membri ai PES Activists România, precum și conducerii Partidului Social Democrat, reafirmându-și totodată angajamentul de a duce la îndeplinire toate obiectivele PES Activists România.

„Le mulțumesc tuturor pentru sprijin, pentru încredere și pentru prilejul pe care mi l-au acordat de a coordona în continuare activitatea PES Activists România. Avem multe de făcut, atât pentru modernizarea și întărirea social-democrației românești, cât și pentru promovarea politicilor europene în țară.

Am înaintat deja propunerile PES Activists România pentru o stângă europeană, am subliniat unde activitatea social-democrației românești poate să devină mai eficientă și am propus soluții europene pe teme cheie precum cea legată de finanțarea partidelor. Trebuie să mergem înainte și să îndeplinim toate aceste deziderate.

De asemenea, trebuie să lucrăm împreună în continuare pentru a crește rolul organizației noastre, inclusiv în interiorul PSD. Avem nevoie de o recunoaștere mai mare în statutul partidului și cred că tot ceea ce însemnăm ne oferă acest prilej: avem peste 7000 de membri în toate județele – oameni dedicați și implicați, care nu figurează doar pe hârtie; am început dezbaterile pe temele europene încă din 2007, atunci când acestea nu erau de actualitate ca astăzi; ne-am implicat puternic în toate campaniile electorale; am promovat legăturile social-democrației din România cu stânga europeană.

Am încredere că vom reuși curând această consolidare în interiorul PSD și doresc să mulțumesc, pe această cale, conducerii partidului pentru că susține acest demers al nostru de recunoaștere mai largă în statutul PSD”, a afirmat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele PES Activists România.

În cadrul adunării generale a PES Activists România a fost de asemenea votată întreaga echipă națională de conducere: secretarul general, prim-vicepreședintele, 10 vicepreședinți, Președintele Consiliului Național, purtătorul de cuvânt.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă PES activists România. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare