Ziarul electronic al arădenilor

Dorel Căprar: „Falcă a transformat Aradul în jucăria sa personală“

Primarul Gheorghe Falcă a transformat Aradul în jucăria sa personală, arătând pe zi ce trece că face tot ce vrea în acest oraș.

În ultima perioadă, primarul se joacă de-a administrația pe banii arădenilor, ultimul exemplu fiind mărirea impozitelor, după care, brusc, a decis să anuleze această majorare, arătând astfel cine e stăpân în acest oraș.

„Primarul Falcă se joacă de-a administrația pe banii și nervii arădenilor. De aproape 14 ani, acest politruc, care ne amintește de trista perioadă de dinainte de 1989, tratează Aradul ca pe o moșie proprie, în care face tot ce-i trece prin cap.

Dacă dimineața se trezește cu fața la cearșaf, mărește impozitele și taxele locale cu 50 la sută. După care, senin, vine și anunță că s-a răzgândit și îi iartă pe arădeni, anulând acea majorare.

La fel s-a întâmplat și cu extinderea parcărilor în cartiere, când a decis să pună biruri și pe cele mai lăturalnice străduțe, după care mimând bunătatea a decis să anuleze această măsură, de parcă nu el ar fi fost inițiatorul.

Falcă vrea să ne demonstreze că face tot ce vrea în Arad, iar arădenii trebuie să înțeleagă că în acest moment, cu majoritatea de care dispune în Consiliul Local, cam așa stau lucrurile. Dacă Gheorghe Falcă ar dori finalizarea stadionului UTA în 2018, cu majoritatea din CLM și fondurile pe care le are la dispoziție ar pune acest lucru în practică.

Dacă Falcă ar avea grijă de sănătatea arădenilor, cu excedentul de 44 de milioane de euro ar ridica un nou Matern. Dacă Falcă dorește, cu banii pe care îi are la dispoziție ar reabilita unitatea militară din Gai și astfel Cetatea Aradului ar putea intra în circuitul civil. Dacă ar vrea, ar moderniza clădirile istorice din centrul Aradului, ar salva teatrul vechi, ar transforma ștrandul Neptun într-un aqua park modern, ar asfalta toate străzile de pământ din municipiu sau ar izola termic toate blocurile din Arad, ca să dăm doar câteva exemple despre ce s-ar putea face cu 44 de milioane de euro, cât au rămas necheltuite în 2017.

Numai că Gheorghe Falcă nu dorește să realizeze aceste lucruri. Pur și simplu arată, an de an, că disprețuiește acest oraș, că-i disprețuiește pe arădeni, că nu e interesat nici de istoria acestor locuri, nici de prezent și nici de viitor. Pentru Gheorghe Falcă Aradul a fost și va fi doar o trambulină spre politica mare, unde, din păcate pentru el, dar din fericire pentru țară, nu va ajunge niciodată“, declară deputatul Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de Presă al PSD Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.