Doisprezece irakieni, opriţi la frontieră

Publicat de actualitati-arad in 12 Oct, 2017 | Parerea ta

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat 12 cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În noaptea de miercuri spre joi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu un echipaj din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

„În jurul orei 1.00, poliţiştii au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Nădlac, mai multe persoane care se îndreptau pe jos, peste câmp, spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii celor două structuri au intervenit cu operativitate, iar grupul, format din 12 persoane, nouă bărbaţi, o femeie şi doi minori, a fost oprit în apropierea graniţei şi dus la sediul sectorului pentru cercetări“, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră au stabilit că, cei în cauză sunt cetățeni din Irak, zece adulţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, și doi minori, cu vârste de 2 şi 3 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România.

În timpul cercetărilor, cetăţenii irakieni au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare