Distribuţia gazelor naturale, sistată în localitățile Mândruloc și Cicir

Publicat de actualitati-arad in 19 Sep, 2016 | Parerea ta

comunicat-presaE.ON Distribuţie România a finalizat lucrările ce au vizat amplasarea unei staţii de reglare de sector a presiunii gazelor naturale în localitatea Mândruloc, cu scopul de a asigura îmbunătăţirea parametrilor de distribuţie a gazelor naturale pentru consumatorii de gaz din Mândruloc și Cicir din județul Arad.

Pentru cuplarea stației la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, miercuri 21 septembrie a.c., începând cu ora 8.00, în cele două localități.

Din cauza complexității lucrărilor şi a măsurilor necesare pentru repunerea în funcţiune a reţelei de distribuţie în condiţii de siguranţă, reluarea alimentării tuturor consumatorilor este estimată să se încheie cel târziu în cursul zilei de vineri, 23 septembrie a.c., până la ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie România la unul dintre numerele de telefon:

0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau

0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania E.ON Distribuţie România regretă disconfortul creat şi îşi asigură consumatorii că depune toate eforturile pentru ca reluarea alimentării cu gaze naturale pentru toţi consumatorii afectaţi să se realizeze cât mai repede posibil.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departament Comunicare Corporatistă E.ON România. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare