Distincții pentru cei care au promovat Aradul

Publicat de actualitati-arad in 22 Aug, 2017 | Parerea ta

GALERIE FOTO Mai multe persoane au primit distincții „pentru merite profesionale remarcabile și pentru preocupările lor constante de promovare a imaginii Aradului și pentru merite profesionale remarcabile, iar medicul Eftimiu Miuţescu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Arad.

Decernarea distincțiilor a acut loc marți, în cadrul unei ședințe festive, care s-a desfășurat în sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ.

Anul acesta au fost acordate 11 titluri de excelenţă şi distincţii. „Indiferent de câte obstacole voi întâlni în drumul meu, voi rămâne acelaşi om cu mare respect pentru această comunitate, frumoasă, deschisă, cu nivel de cultură ridicat. Ziua de azi este despre respectul faţă de cei care au pus rădăcinile oraşului liber regesc şi l-au făcut să înflorească. Ziua de azi este despre  aprecierea faţă cei care au trecut frumos prin viaţă, au  făcut bine comunităţii locale şi chiar celei naţionale, iar la rândul ei  comunitatea le arătat respectul şi aprecierea“, a afirmat în deschiderea festivităţii  primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

„În semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa implicare“, singurul  titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“ acordat anul acesta a revenit medicului  Eftimiu Miuţescu, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Diploma de onoare în domeniul Artei culinare i-a fost înmânată maestrului cofetar  Ioan Gui, pentru „întreaga activitate şi profesionalismul de care a dat dovadă“.

„Parcă nu am cuvinte să mă exprim, pentru mine este o onoare extraordinară şi mulţumesc din suflet celor care m-au onorat”, a declarat Ioan Gui.

Anul acesta, au fost înmânate două titluri Pro Urbe:  Ecaterina Jager, pentru dăruirea şi întreaga activitate pusă în slujba persoanelor cu handicap neuromotor, şi Constantin Ciuce, medic chirurg şi personalitate academică de renume internaţional.

„Am încercat prin proiectele pe care le-am făcut în ultimii ani să ne scoatem din anonimat, să dovedim că nu suntem invizibili, că putem să facem şi noi lucruri mari, dacă dumneavoastră ne întindeţi o mână”, a spus Ecaterina Jager.

„Mulţumesc pentru distincţie. Aceasta mă onorează cu atât mai mult cu cât nu sunt locuitor al oraşului Arad, un oraş al eleganţei”, a afirmat Constantin Ciuce.

În ceea ce priveşte titlurile de excelenţă, acestea s-au împărţit în cinci domenii. În domeniul Artelor Vizuale, titlul de excelenţă i-a fost conferit graficianului Margareta Simo, iar în domeniul Artei Dramatice, actriţei Adrianei Ghiniţă.

„Sunt profund impresionată de acordarea acestui titlu onorofic. În cursul firesc al lucrurilor, visele preced realităţile. În cazul meu a devenit realitate un vis nevisat. Autodepăşirea mi-a fost călăuza de-a lungul zilelor, în tot ceea ce am făcut, fără a mă gândi la recunoştinţă”, a spus Margareta Simo.

„Când am venit în Arad, în urmă cu foarte mulţi ani, am venit ca un om plin de speranţe şi plin de vise. Datorită dumneavoastră, datorită Aradului, datorită acestui frumos oraş, mare parte dintre ele mi le-am îndeplinit atât eu, cât şi copiii mei şi asta contează foarte mult pentru mine. Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Sunt onorată”, a spus Adriana Ghiniţă

La secţiunea „Sport”, Marius Copil şi Leszay Magdalena au fost distinşi  cu titluri de Excelenţă de Primărie, pentru meritele sportive deosebite, promovarea imaginii Aradului şi pentru sprijinul acordat sportului arădean de performanţă.

Tot două titluri de excelenţă au fost acordate şi în domeniul Educaţiei, unul mergând către prof. Mariana Tocaciu, pentru profesionalism şi dedicaţie, iar cel de-al doilea pentru prof. Ion Stan, pentru întreaga carieră didactică.

„Mă onorează această festivitate, această recunoaştere, şi-mi confirmă faptul că am făcut o alegere bună venind în Arad ca şi profesor în 1980, eu fiind din Maramureş. Am devenit parte a acestei urbe. Privind în urmă, nu pot fi decât mulţumită şi am certitudinea că mi-am îndeplinit menirea de educator. Mă simt onorată că sunt cetăţean al acestei urbe. Pentru mine această recunoaştere este un echivalent al Oscarului pentru educaţie”, a afirmat Mariana Tocaciu

Un titlu special de excelenţă i-a fost oferit poliţistului Marius Ţîrle, cel care, în luna iunie 2017, a salvat un copil de 11 ani de la înec.

„Îmi servesc patria cu mândrie, cu atât mai mut oraşul natal, sper ca acţiunea mea să fie un exemplu pentru societatea civilă, de a avea mai multă încredere în noi, de a fi mult mai uniţi”, a spus Marius Ţîrle.

foto: Primăria Arad

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare