Discursul președintelui Traian Băsescu la dezbaterea organizată la Expo Arad

Publicat de actualitati-arad in 10 May, 2014 | Parerea ta

t basescuPreşedintele României, Traian Băsescu, a participat, sâmbătă, la Arad, la dezbaterea „Integrarea tinerilor în piaţa muncii prin crearea de locuri de muncă, investiţii şi creştere economic“ organizată de Fundaţia „Mişcarea Populară“, la Complexul Expo Internațional.

Vă prezentăm textul discursului susținut de președintele Traian Băsescu.

„Vă mulţumesc pentru invitaţia de a participa la o nouă dezbatere a fundaţiei. Vreau să ştiţi că, aşa cum am făcut-o şi la celelalte două dezbateri la care mi-aţi făcut onoarea de a mă invita ca intervenient, şi acum voi aborda problematica locurilor de muncă din perspectivă europeană, pentru că, de fapt, asta este ceea ce nu se dezbate în România.

Ni se pare că totul ţine de Guvernul de la Bucureşti, inclusiv Guvernul de la Bucureşti ignoră evoluţia României în concertul european şi în baza unor reglementări europene şi a unor obiective europene. Trebuie să vă spun un lucru: pentru a pregăti câteva pagini – pe care, nu vă speriaţi, n-o să vi le citesc pe toate – au trebuit studiate vreo 700-800 de pagini de documente europene, în încercarea de a face o sinteză acceptabilă public, pentru că vocabularul birocraţilor de la Bruxelles este unul extrem de ermetic şi adesea politicienii în România, pentru că nu-l înţeleg, preferă să-l ignore, ceea ce este cea mai mare greşeală.

Vreau să ştiţi că orice român depinde în mod egal de ce face Guvernul din România şi de ce face UE, şi aş vrea ca astăzi să înţelegem acest lucru, plecând de la discutarea problemelor forţei de muncă în cadrul european şi în cadrul unor obiective pe care trebuie să le atingem toţi, cei o jumătate de miliard de cetăţeni ai UE. Spre exemplu, ni se pare că avem o cheie de boltă a poziţiei guvernului când vorbim despre ce se întâmplă cu România când vedem bugetul.

Aş vrea să ştiţi că acest buget nu poate să fie unul în aer. El este unul care este integrat într-un program, într-un proces european, şi va aduce satisfacţie maximă românilor atâta timp cât îşi respectă obiectivele la care România s-a angajat în interiorul UE. Viaţa economică în UE este dominată de tratatul de constituire, revizuit la Lisabona, de criteriile de la Maastricht, de criteriile de la Copenhaga ş.a.m.d.

Dar în timpul crizei, a apărut o nevoie de reglementare mult mai puternică decât cea care a fost până acum. şi vă pot spune că în perioada 2009 – 2011 a fost generată o legislaţie europeană vizând cu prioritate zona euro, dar şi zona noneuro, extrem de importantă, în aşa fel încât astăzi s-a ajuns la conceptul de guvernanţă economică, şi ea vizează nivelul european şi nu nivelul naţional. Fiecare stat este obligat să-şi asume ceea ce-i revine din acest proces – pentru că este un proces, procesul de guvernanţă economică. El are mai multe componente, în vocabularul ermetic al Bruxelles-ului – şi al Consiliului European, de bună seamă, unde sunt şefii de stat şi de guvern.

Spre exemplu, aceste componente sunt: Pachetul 1, căruia i se mai spune şi «six pack»; Pachetul 2, căruia i se mai spune şi «two pack». Ce să înţeleagă, nu românul, germanul, francezul de rând din acest vocabular? şi Bruxelles-ul e liniştit… Spune: «totul este pe site şi toţi cetăţenii ştiu». Staţi, că n-am terminat! Pachetul 1, «six pack» – asta înseamnă şase reglementări, ca să desţelenim puţin vocabularul bruxellez. Pachetul 2, «two pack», sunt două reglementări, care-s cărţi, nu o foaie. Pactul Euro Plus, la care şi România a aderat – ce-i spune românului sau neamţului Euro Plus? Tratatul fiscal, pe care şi România l-a ratificat; şi Agenda UE 2020, pe care aş vrea să mă axez puţin, pentru că ea vizează cu prioritate problematică de creştere şi de locuri de muncă. Dar toate aceste documente pe care vi le-am enumerat sunt un adevărat proces la nivel european. Ar fi imposibil să discutăm aici măcar «six pack»-ul, Pachetul 1, de guvernanţă economică, deşi vă afectează pe fiecare dintre dumneavoastră.

Voi încerca să mă limitez la un document care este mult mai pregnant decât toate celelalte – deşi şi toate celelalte influenţează decizia şi viaţa fiecărui european, inclusiv pe a românilor -, la Agenda 2020, care se se referă la creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Această Agendă 2020 este un document european care vizează atingerea unor obiective până în anul 2020. Ea a fost lansată în 2010, toate statele au adoptat-o ca document de lucru, şi este unul dintre documentele după care sunt judecate în cadrul altei minuni care nu spune nimic românilor, în cadrul semestrului european, care vine cu nişte recomandări, pe urmă, pentru fiecare ţară. Deci, mă refer doar la un document care se apropie cel mai mult de tema noastră. Acest document are… – şi ar fi bine, m-aş bucura mult, dacă de aici plecăm cu aceste trei elemente…

Deci documentul Agenda 2020 are trei priorităţi. Trei priorităţi! Aceste trei priorităţi sunt materializate în cinci – şi arăt o mână, câte degete avem: cinci obiective. şi cele cinci obiective sunt puse în aplicare prin şapte iniţiative emblematice. Scuzaţi-mă, nu pot să transform limbajul Bruxelles-ului, decât să încerc să-l fac inteligibil.

Deci, avem trei priorităţi, cinci obiective principale şi şapte iniţiative emblematice, care toate se transformă în obiective pentru România. şi acum aş vrea să vedem care sunt aceste obiective. Acum lucrurile devin mai de înţeles. Spre exemplu, obiectivul unu este extrem de important pentru tema pe care o discutăm astăzi: rata de ocupare a populaţiei cu vârstă între 20 şi 64 de ani. Obiectivul la nivelul UE este ca rata de ocupare a cetăţenilor europeni cu vârstă între 20 şi 64 de ani, până în 2020, să fie de 75%.

Din acest obiectiv, România şi-a asumat o rată de ocupare mai mică. România a spus: «»Eu pot doar 70% dintre cetăţenii mei să-i am angajaţi în câmpul muncii, cetăţenii mei cu vârste între 20 şi 64/65 de ani» – punem vârsta de pensionare. În momentul de faţă, deci pe analiza pe 2013, România a atins nivelul de 63,9% rată de ocupare, faţă de 70%, cât are până în 2020. Problema n-ar trebui să ne sperie dacă ea nu s-ar materializa într-un regres.

În timpul crizei, când domnul Emil Boc era prim-ministru al Guvernului României, rata de ocupare era 64,8%, pentru că s-a dat prioritate investiţiilor şi nu s-au pus taxe pe muncă, pe veniturile companiilor, pe veniturile populaţiei ş.a.m.d., în afară de nefericita taxă pe valoare adăugată, care a fost o obligaţie, decurgând din decizia Curţii Constituţionale. Deci, cu Agenda 2020, dacă Guvernul ar ţine cont de obiectivele pe care şi le-ar asuma, ar fi un bun instrument pentru reducerea şomajului – şi veţi vedea cum merg lucrurile mai departe, pentru că ele sunt legate. Aici vorbim de obiective care generează creştere economică şi ocupare a forţei de muncă.

Investiţii în cercetare – un alt obiectiv care să creeze locuri de muncă – nu numai în cercetare, dar şi în punerea în aplicare a rezultatelor cercetării, atunci când cercetarea se adresează cercetării aplicate, nu cercetării fundamentale. Obiectivul stabilit la nivel european este ca UE să aibă 3% din PIB investit în cercetare în 2020. Care e situaţia României? În perioada 2010 – 2011 – 2012, investiţiile în cercetare au fost 0,45% din PIB.

Din păcate, în loc să creştem puţin pentru a atinge nu ce a stabilit UE, ci ce şi-a asumat România ca nivel naţional, să investească 2% în cercetare până în 2020. Deci, din păcate, în loc să creştem măcar câteva zecimale faţă de perioada de criză când a guvernat Emil Boc, în loc de 0,45, anul acesta avem 0,25% din PIB pentru cercetare. În schimb, au crescut enorm alocările la Dragnea, pentru baroni. Aceste cifre, şi veţi vedea că mai sunt şi altele, ne fac radiografia a ce vrem să fim în UE.

Mergem mai departe, la educaţie. Rata părăsirii timpurii a şcolii. Până în 2020, la nivelul UE această rată trebuie să fie de 10%, să n-o depăşească. România şi-a asumat ca, până în 2020, rata de abandon şcolar să fie de 11,3%, deci noi nu ne-am asumat media europeană, ci am spus, având în vedere situaţia noastră actuală, noi ne asumăm 11,3% rata de abandon şcolar.

Unde suntem astăzi? Avem o rată de abandon şcolar de 16,9% – este în scădere, faţă de 17,4% cât era în 2010 – 2011 – şi eu evaluez, fără a fi un specialist, că intrarea în vigoare a noii legi a învăţământului, care a înfiinţat clasa pregătitoare, care a înfiinţat învăţământul dual, adică pot ieşi copiii şi cu o calificare în colaborarea dintre şcoli şi mari companii, cum am văzut aici – vă mărturisesc că a fost principalul obiectiv să văd dacă prevederile legii noi a educaţiei au constituit o atracţie şi pentru aceste companii şi am constatat că da – deci, introducerea învăţământului dual a avut efecte pozitive în începerea reducerii abandonului şcolar; iar educaţia este una din cheile reducerii şomajului, educaţia, calificarea.

Aduceţi-vă aminte acum patru, cinci ani…, nu patru cinci ani, cred că vreo patru, la un moment dat dat am spus: Nu mai avem tinichigii auto, nu mai avem mecanici auto, nu mai avem ospătari, pentru că ne-am făcut toţi absolvenţi de licee de cultură generală. Iată că noua lege a învăţământului vine şi confirmă că asta este o soluţie.

De asta, toate firmele pe care le-am văzut aici au o singură mare problemă: calificarea forţei de muncă. Numeric găsesc, dar pentru că şcoala românească n-a produs, n-a dat până acum doi ani şansa calificării în timpul liceului sau a unei şcoli de meserii, în momentul de faţă, România are problema nivelului de calificare a forţei de muncă pentru producţie, iar noua lege a educaţiei a permis să se lanseze trendul de reducere a abandonului şcolar pentru că şi familiile care-şi justificau abandonul şcolar prin sărăcie au ajuns la concluzia că acum le este utilă şcoala. Copilul va avea o meserie.

Un alt element al acestei agende 2020, şi eu am tentaţia să intru în vocabularul, în limbajul de lemn al Bruxelles-ului, dar încerc să mă corectez ca să fiu clar pentru toţi cei care sunt interesaţi.

Un alt element este extrem de important şi, şi el cu mare impact pe locurile de muncă. Rata populaţiei cu vârste între 30 şi 34 de ani, absolvent al unei forme de educaţie terţiară. Vă explic imediat. Asta înseamnă că populaţia absolventă de universitate să mai facă pe urmă alte forme de învăţământ de genul masterat, doctorat, sigur, nu ca domnul Ponta, doctorat plagiat, ci serios, dar trebuie făcut. La nivelul Uniunii Europene, angajamentul este ca, în medie, 40% din absolvenţii de facultăţi să parcurgă un astfel de sistem de învăţământ terţiar, după universitate să continue să-şi ridice nivelul profesional. România şi-a asumat ca ţintă pentru 2020 ca 26,7% dintre absolvenţii de universităţi să aibă, să fi trecut şi printr-o formă de învăţământ terţiar.

N-aş intra în toate aceste detalii ale Agendei 2020. Ele, aşa cum vă spuneam mai înainte, sunt în număr de şapte, aceste iniţiative, ci le-am vizat doar pe acelea care se referă la educaţie şi şansa de a ocupa un loc de muncă. Am putea spune că Uniunea Europeană este un extraordinar teoretician, deci ne-a dat parametrii la care trebuie să ajungem şi ţările trebuie să le execute. Nu este aşa. Uniunea Europeană vine şi spune: «Poftiţi şi banii să vă atingeţi obiectivele». şi alocă Uniunea Europeană României 105 milioane de euro, destinaţi strict tinerilor, pentru a fi cheltuiţi strict pe perioada 2014-2015. ţările care nu cheltuiesc banii alocaţi pentru creare de locuri de muncă pentru tineri, în aceşti doi ani, îi pierd.

Se realocă pe alte tipuri de programe. Deşi insist public, de la sfârşitul anului trecut, să se pregătească această absorbţie, nu s-a întâmplat nimic la nivel guvernamental şi mecanismele prin care aceşti bani să fie puşi la dispoziţiatinerilor n-au fost create. Tinerii nu ştiu că Uniunea Europeană le-a dedicat 105 milioane de euro, care trebuie cheltuiţi în 2014 şi 2015, pentru a se crea locuri de muncă pentru ei. O altă resursă pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană – 465 de milioane de euro, repet 465 de milioane de euro pentru România pentru a crea locuri de muncă pentru persoanele defavorizate.

Deci, atenţie! Tineri, 105 milioane, persoane defavorizate, în care tinerii intră, alte 465 de milioane, pentru a se crea întreprinderi mici şi mijlocii. De ce sunt despărţiţi cei 105 milioane de cele 465 de milioane? Pentru că cele 465 de milioane poţi să le utilizezi şi pe un spectru mai larg, spre exemplu să creezi IMM-uri în mediul rural, unde oamenii n-au locuri de muncă, pe când cei 105 milioane trebuie să fie utilizaţi strict pentru cetăţeni ai României cu vârstă până la 35 de ani. Dacă eşti mai în vârstă, nu poţi să intri în programe de pe cele 105 milioane. Dar şi cele 465 de milioane pentru persoane defavorizate sunt, de asemenea, bani care pot fi utilizaţi şi pentru tineri, unde avem un procentaj foarte ridicat de şomeri. România, faţă de media UE, are un şomaj acceptabil, deşi în creştere faţă de anul 2010 şi 2011.

Dar, în acest procent de 7,2 şomaj, sunt euroregiuni, cum ar fi cele din sud şi centru, unde şomajul în rândul tinerilor atinge 25%. Deci, aceşti bani trebuie utilizaţi aici, cei 105 milioane pot fi utilizaţi pe proiecte foarte simple, cu alocare imediată. Cei 465 de milioane pentru persoane defavorizate, în care intră şi tinerii, pot fi utilizaţi pentru crearea de IMM-uri care, de asemenea, creează locuri de muncă. şi o a treia şi cea mai mare sursă de creare de locuri de muncă în proiecte dedicate.

În Consiliul European s-a stabilit că fiecare stat membru, care doreşte să creeze locuri de muncă pe programe naţionale, poate să facă următorul lucru. Să pună în garanţie la Banca Europeană de Investiţii o sumă care este repartizată pentru fonduri de coeziune. România, spre exemplu, are 21 de miliarde fonduri de coeziune din totalul de 43 de miliarde, cât este bugetul alocat de UE pentru exerciţiul următor. Guvernul poate să pună în garanţie un miliard de euro din cei 21 de miliarde şi să primească de la BEI trei miliarde de euro, cu care să creeze locuri de muncă pentru persoane defavorizate, pentru tineri pe orice tip de program vrea să funcţioneze.

Deci, oameni buni, Uniunea Europeană a stabilit nişte obiective şi, în acelaşi timp, pentru că UE, oricât este de ermetică în formulări, ele trebuie înţelese de oamenii politici din fiecare ţară şi spus ‘da, ne-am stabilit aceste obiective şi, iată, aceştia sunt banii să ţi le atingi’. Ce facem noi la noi acasă? Am ajuns în luna a cincea şi nici n-am spus dacă punem în garanţie un miliard de euro din fondurile de coeziune – miliard care poate fi din banii care îmi propun să îi cheltuiesc în ultimul an al exerciţiului bugetar, deci în 2020. România nici măcar n-a pornit un program de informare a tinerilor, că sunt 105 milioane la dispoziţia lor, nici măcar n-a pornit un program de informare a comunităţii de afaceri că sunt 465 de milioane pentru creare de IMM-uri, implicit locuri de muncă.

Deci, avem o problemă cu modul cum guvernăm, cu transparenţa guvernării. Sigur, nu este aici locul unei polemici, dar nici nu pot să nu-mi pun întrebarea: nu cumva vrem să utilizăm banii pentru tineret numai pentru anume clientelă şi de-asta nu se face publicitate existenţei acestei resurse europene, pe care o şi pierdem, dacă nu o cheltuim până la sfârşitul anului 2015? Bun.

Deci, aici aş vrea să fiu foarte clar: am discutat despre nişte obiective şi nişte proiecte şi surse de finanţare dedicate, dar marea sursă de creştere a prosperităţii românilor este să cheltuim banii europeni, unde discutăm de sume mult mai mari. Ele creează şi locuri de muncă, modernizează şi infrastructura, modernizează şi mediul, ne apără şi de inundaţii prin programele pe mediu. Deci, ar trebui să utilizăm mai bine, pe ansamblu, toţi banii europeni. Avem, într-adevăr, creştere economică, şi oricine se uită puţin pe o analiză a economiei româneşti îşi pune întrebarea: Cum este posibil să ai creştere economică de 3,5% şi totuşi să nu ai creştere de număr de locuri de muncă?

Dimpotrivă, să ai scădere a numărului de locuri de muncă faţă de perioada din criză – 2009, 2010, 2011. Iar aici răspunsul este foarte simplu: se pierd multe locuri de muncă şi se creează tot atâtea. Cu un uşor câştig pentru locurile de muncă pierdute. De ce se întâmplă acest lucru? Din cauza creşterii brutale a fiscalităţii. Sunt foarte multe societăţi mici care n-o pot suporta. Fie că e societate de trei oameni, de cinci oameni, de 20 de oameni, când ea a funcţionat pe timp de criză la limită, când ai venit şi i-ai turnat 35 de taxe noi, cu siguranţă ea se închide. Cine totuşi compensează? Compensarea vine din continuarea proiectelor de investiţii începute cu ani în urmă – fie că vorbim de cele care au fost licitate în 2010-2011-2012, fie că vorbim de investiţiile străine directe.

Într-adevăr, investiţiile străine directe au avut rolul lor şi în 2010, şi în 2011, şi în 2012. Au avut sprijinul acordat de statul român, că toată lumea spune: Uite o nouă fabrică’- Bosch a deschis la Cluj o nouă fabrică. Bosch uită întotdeauna să spună că a avut un sprijin, un ajutor de stat de circa 8 milioane de euro ca să facă investiţia. Nu există firmă străină care investeşte în România, fie că se numeşte Ford, fie că se numeşte Dacia, care să nu beneficieze de o formă sau alta de ajutor de stat, pentru că este un parteneriat între guvern şi investitorul străin în scopul creării de locuri de muncă. Ce ne-a adus această politică, care îl are creator în România pe un tânăr economist, Bogdan Drăgoi – era secretar de stat când a inventat schemele de ajutor, pe urmă a fost ministru. Ajutorul de stat s-a acordat pentru investiţii de peste 3 miliarde – 3,1 miliarde -, iar statul român a contribuit la ele cu 700 de milioane din 3,1 miliarde euro.

Dar dacă priviţi la suma consumată din ajutorul de stat, veţi constata că ea este doar jumătate la ora actuală, deşi ajutoarele de stat pentru 51 de mari companii s-au acordat în perioada 2008 – 2009 – 2010 – 2011. Asta înseamnă că acolo este o resursă de creştere economică, pentru că toate investiţiile, ca şi ajutorul de stat, au fost gestionate condiţionat de realizarea în etape a investiţiei. Asta ne salvează acum, ca urmare a turnării de taxe suplimentare. Asta ne salvează acum să n-avem o creştere explozivă a şomajului. Faptul că investiţiile angajate în 2009-2012 nu s-au finalizat şi, pe măsură ce ele intră în etapa întâi, etapa a doua, etapa a treia, ea produce din etapa a întâi, dar creează locuri de muncă până ajunge la toată capacitatea, deci în patru, cinci, şase, şapte ani şi, în aceeaşi măsură, se plătesc şi ajutoarele de stat, pe măsură ce se realizează etapele de investiţii. Deci, din păcate, politicile economice post-criză, pentru că România a ieşit din criză, nu au fost de natură să stimuleze crearea de locuri de muncă. În recomandarea de ţară de anul trecut, făcută de Comisia Europeană, după semestrul european, despre care v-am spus la început, dar avem ca soluţie de creştere a numărului de locuri de muncă reducerea fiscalităţii. Cu ce ne-am pricopsit acasă? Cu 35 de taxe noi şi importante, nu taxe neimportante ca volum.

Aş trage o concluzie şi n-aş pierde ocazia, pentru că am un public atât de select, să fac şi o critică internaţională la adresa unei companii de rating. Concluzia este că avem toate condiţiile să reducem şomajul. A doua concluzie este nu facem ce trebuie ca să-l reducem, în condiţiile în care orice sondaj faci, vei constata că prima problemă de care-ţi vorbesc românii este lipsa locurilor de muncă. Avem bani să creăm locuri de muncă. De aceea cred că şi proasta guvernare ar trebui incriminată. Este a doua concluzie, pe care o trag.

Și a treia concluzie este că Uniunea Europeană nu este o formă fără fond. Ea este extrem de concretă, ea întotdeauna stabileşte obiective, care sunt aplicabile în toate ţările şi românii nu au voie să-i mai lase multă vreme pe politicieni să ignore în explicaţia publică relaţia dintre România şi Uniunea Europeană, pentru că viaţa fiercărui român – iar tema a fost generoasă în a sublinia, în a proba acest lucru – deci viaţa fiecărui român este extrem de puternic influenţată de deciziile care se iau la Bruxelles. De asta cred că toţi ar trebui să dăm o atenţie mult mai mare politicienilor care vor să meargă în Parlamentul European şi să ne facă să înţelegem de ce merg ei acolo.

Eu vă pot spune, cunoscându-i şi ca activitate şi ca pregătire, că cei mai mulţi dintre ei au ca obiectiv salariul de europarlamentar. şi vă mai pot spune un lucru şi anume: vedeţi cum se laudă toţi câte iniţiative, câte intervenţii au avut, câte… Vreau să ştiţi un lucru. În Parlamentul European este foarte uşor să ai o mie de intervenţii, dar este mai bine să fii parte a unui proiect mare şi tu să fii o părticică mică din acel proiect, că atâta poţi ca om, ca parlamentar, decât să ai o mie de proiecte mici fără niciun impact pentru Uniunea Europeană. Asta ar cam fi intervenţia mea.

Vă rog să mă scuzaţi dacă a fost oarecum aridă, dar asta e Uniunea Europeană. E şi foarte pragmatică, nu numai aridă, dar extrem de focusată pe obiectiv.

Aş vrea, însă, să vă spun un lucru legat de economia românească, care generează acest şomaj în condiţiile în care ar putea să nu-l aibă, pentru că nu aş fi abordat tema, dacă n-am fi avut condiţii de rezolvare. Economia românească, totuşi, urmare a eforturilor şi a sacrificiilor de reechilibrare macroeconomică din 2009, 2010, 2011, este într-o situaţie foarte bună în raport cu ce se întâmplă în Europa.

Deci, exporturile cresc şi ca motivaţie a acelor investiţii cu suport guvernamental, cu scheme de ajutor, tocmai pentru că, treptat, intră în funcţiune, în etape diverse de investiţii, acele investiţii străine directe, România este macrostabilizată din punct de vedere economic, România are un deficit sub 3%, deci se încadrează în criteriile de respectabilitate ale UE.

Sunt, însă, revoltat că există o casă de acordare a ratingurilor, ea se numeşte Standard&Poor’s, care încă menţine România la evaluarea de junk, adică ţară nerecomandată pentru investiţii. Sunt trei – Fitch, Moody’s şi Standard&Poor’s – trei agenţii de rating în lume, recunoscute. Două din ele – Moody’s şi Fitch – au dat României investment grade-ul de mult. Moody’s -ul nici măcar pe timpul crizei nu l-a retras.

Dar există acest Standard&Poor’s, care şi astăzi, după ce România are deficit sub 3% şi creştere economică de 3,5% pe anul trecut, îşi permite să menţină România la calificativul junk, nerecomandat pentru investiţii. V-am spus acest lucru pentru că sunt revoltat de comportamentul acestei agenţii de rating şi am vrut să o spun public, pentru că, totuşi, este o explicaţie care românilor le trebuie dată, pentru că românii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creşteri de TVA, iar o agenţie de rating nu-şi poate permite să se joace cu calificativul unei ţări care şi-a făcut treaba.

Noi n-am fost din categoria ţărilor care şi-au prelungit criza până în zilele noastre, din 2008, tot vedem că şi Grecia, şi Portugalia, şi Spania, şi Irlanda abia au ajuns, unele din ele, pe la jumătate şi cer reeşalonări şi regândiri de program. România a avut curajul să îşi ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-şi poată relua creşterea. De aceea acest, Standard&Poor’s mi se pare extrem de incorect faţă de România, nedându-i calificativul de ţară sigură pentru investiţii.

Vă mulţumesc mult şi scuze pentru tehnicitatea pe care am încercat să o defrişez cât am putut a acestei Agende 2020 a UE, pe care nu v-am prezentat-o toată pentru că am fi stat foarte mult. Vă mulţumesc mult.“

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Politic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare