Directorul Liceului Tehnologic Săvârşin a demisionat

Publicat de actualitati-arad in 03 Nov, 2016 | Parerea ta

scoalaDirectorul Liceului Tehnologic Săvârşin, de la care trei eleve au plecat în timpul orelor la o acţiune de colectare de bani pentru a organiza balul bobocilor şi au fost lovite de o maşină, una din ele murind, şi-a dat demisia, iar ISJ Arad a găsit mai multe nereguli organizatorice la şcoală.

Directorul Liceului Tehnologic Săvârşin din judeţul Arad, Nicolae Vesa, care deţinea funcţia de cinci ani, şi-a dat demisia din cauza unor “motive de sănătate”.

„Am luat act de demisia domnului director, demisie depusă şi înregistrată la Inspectoratul Şcolar Arad în cursul zilei de miercuri”, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Arad, prof. Claudius Mladin.

Pe de altă parte, controlul Inspectoratului Şcolar Arad prezentat joi arată o serie de nereguli la şcoală, printre care probleme cu regulamentul de organizare şi funcţionare.

“Concluziile raportului arată că s-au constatat deficienţe în elaborarea şi gestionarea documentelor şcolare, manageriale şi adminsitrative (…), s-a constatat că unitatea şcolară nu a elaborat proceduri operaţionale care să reglementeze accesul în şcoală, măsurile de siguranţă a elevilor în spaţiul şcolar, modalităţile de învoire a elevilor, procedurile privind activităţile educative de reciclare a deşeurilor de hârtie”, a declarat prof. Claudius Mladin.

Au fost analizate inclusiv imaginile surprinse de camerele video din zona şcolii, observându-se un profesor care s-a întâlnit, la ora 8.13, cu elevii care au plecat la adunat cartoane, au vorbit, iar apoi profesorul a intrat în clasă, elevii plecând mai departe.

Inspectoratul Şcolar Arad a cerut consiliului profesoral al liceului să comunice, până pe data de 8 noiembrie, cadrele dicactice propuse pentru funcţia de director, pentru a fi numită o nouă conducere pe o perioadă determinată.

Noua conducere va trebui să continue cercetările disciplinare din cadrul liceului, dar şi să ia, în termen de 30 de zile, măsuri organizatorice şi administrative referitoare la măsurile de siguranţă a elevilor în spaţiul şcolar, modalităţile de învoire a elevilor, procedurile provind activităţile educative.

În 21 octombrie, trei eleve ale Liceului Tehnologic Săvârşin au plecat de la ore ca să adune cartoane pentru a le vinde la reciclare şi să facă rost în aşa fel de bani pentru balul bobocilor. Fetele au fost acroşate de către o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 48 de ani din Constanţa.

Ulterior, una dintre eleve, în vârstă de 16 ani, care suferise mai multe răni grave, inclusiv la cap, a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar celelalte două eleve au fost externate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Şoferul este cercetat pentru culpă în ucidere din culpă. Poliţiştii au făcut cercetări şi la şcoală, iar primele rezultate arată că elevii nu erau supravegheaţi şi nu participau la o activitate planificată.

sursa: Mediafax

CITITI SI: Săvârșin. Trei eleve au fost rănite pe DN7

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare