DGASPC Arad susține integrarea în școli și comunitate a copiilor și tinerilor cu autism

Publicat de actualitati-arad in 26 Oct, 2016 | Parerea ta

Proiectul “MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminarii și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de roma” prin care se urmărește stimularea dezvoltării de inițiative pentru reducerea inegalităților și prevenirea excluderii sociale în școli, comunitate și pe piața muncii, a copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist (TSA), în special a celor care fac parte și din comunitatea roma, a ajuns la final.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, alături de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și DGASPC Galați, în parteneriat cu Iceland Autistic Society – Einverfusamtokin (IAS) din Islanda, au fost parteneri în proiectul implementat de Fundația Romanian Angel Appeal.

La București, Fundația Romanian Angel Appeal a organizat conferința de diseminare a rezultatelor proiectului, cu participarea partenerilor. Directorul DGASPC Arad, Erika Stark a reprezentat instituția noastră alături de Elisabeta Pota, coordonatorul proiectului pe județul Arad la nivelul DGASPC, ocazie cu care a fost dezbătută situația integrării în școli și comunitate a copiilor și tinerilor cu TSA si roma.

În calitate de partener în acest proiect la Arad, în cadrul DGASPC, a luat ființă Centrul de Consiliere și Asistență Specializată pentru Copiii cu TSA care reprezintă o oportunitate atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora de sprijin în accesarea unor servicii specializate.

„Un proiect iniţiat de mine în anul 2012, în calitate de Ministru al Muncii, Familiei si Protecției Sociale ia amploare şi este completat de alte proiecte care vin să susţină demersul de atunci. Vorbim despre proiectul  “Şi ei trebuie sa aibă o şansă! – Program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburari de spectru autist”, derulat de Fundaţia Romanian Angel Appeal, care a urmărit creşterea şanselor de integrare socială şi, ulterior, de acces pe piaţa muncii a copiilor şi tinerilor afectați de autism, prin diagnosticare precoce şi facilitarea accesului la servicii şi programe de recuperare şi asistenţă specializată”, declară  Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Printre temele dezbătute s-au numărat „Educația incluzivă–pași spre viitor” și „Integrarea în comunitate și pe piața muncii a tinerilor cu TSA”.

DGASPC Arad mulțumește Fundației Romanian Angel Appeal pentru relația de parteneriat, de lungă durată, precum și partenerilor locali în implementarea proiectelor privind incluziunea copiilor cu autism în societate. Credem în viitorul și puterea parteneriatelor public-privat și public-public, împreună fiind mai puternici pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi“, declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.

Implementarea proiectului în ultimele 19 luni la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad s-a axat pe crearea unor grupuri de lucru la nivel local – rețele informale de analiză şi formare, care au avut scopul de a formula recomandări privind reducerea discriminării în unitățile de învățământ sau instituții publice.

La aceste grupuri de lucru au participat principalii actori sociali din judetul Arad care au un rol determinant în procesul de incluziune a persoanelor cu TSA: reprezentanți ai ISJ, AJOFM, asistenți sociali din primăriile din județul Arad, unde se înregistrează un număr crescut de copii cu TSA și de etnie roma, psihologi, reprezentanti ai societății civile, specialiști în incluziune socială din cadrul DGASPC Arad. Tot pe parcursul derulării proiectului MASPA au mai fost organizate cursuri de formare pentru 50 de cadre didactice, instruite cu privire la utilizarea unor măsuri de combatere a discriminării şi creştere a incluziunii copiilor cu TSA și roma în școli.

Alte 20 de cadre didactice au fost instruite în privința adaptării curriculei pentru copii cu cerințe educaționale speciale, 20 de asistenți sociali din cadrul DGASPC și DDAC Arad,  dar și din mai multe primării și ONG-uri din județul nostru, precum și 10 specialiști în incluziunea socială din cadrul AJOFM Arad.

Familiile copiilor cu autism au avut șansa să participe la tabere educative, unde reprezentanții Fundației Romanian Angeal Appeal au efectuat programe de instruire în problematica incluziunii sociale a copiilor cu TSA.

Liceul „Adam Muller Guttenbrunn“ Arad a găzduit o școală de vară incluzivă la care au participat 20 de copii, dintre care 2 copii diagnosticați cu TSA și 3 copii de etnie roma. Copiii au beneficiat de activități educative non-formare, precum ore interactive de teatru, muzica, quilling, modelare în lut, curs de înot.

Proiectul a fost implementat în perioada aprilie 2015-octombrie 2016, cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, finanţat din Granturile SEE 2009 – 2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

La nivel național, în cadrul proiectului, aproximativ 200 de cadre didactice au participat la module de formare în domeniul facilitării procesului de învățare și integrarea copilului cu autism sau alte cerințe educaționale speciale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGASPC Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare