DGASPC Arad participă la un proiect privind dezinstituționalizarea copiilor

Publicat de actualitati-arad in 20 Oct, 2016 | Parerea ta

14803247_10202482963192437_206487665_oLa invitația Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, conducerea DGASPC Arad participă, timp de trei zile, la o întâlnire de lucru organizată în colaborare cu Banca Mondială.

Întrevederea are loc la Predeal, în cadrul Asistenței Tehnice asigurate de Banca Mondială A.N.P.D.C.A. în implementarea proiectului „Elaborarea planului de dezinstituționalizare a copiilor din instituții și asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate”, cod SIPOCA 2, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă.

Prin acest proiect se face o diagnoză complexă a situaţiei centrelor de plasament, pe baza căreia se va fundamenta şi planifica strategic procesul de dezinstituţionalizare la nivel central şi local.

Situaţia fiecărui copil aflat în sistemul de protecţie specială va fi analizată din toate punctele de vedere (situaţia familiei, sănătate, educaţie), iar analiza va fi continuată în familia copilului, dacă aceasta există, şi în comunitatea din care acesta provine, pentru a se stabili care sunt nevoile familiei şi ale comunităţii, respectiv de ce ar fi nevoie pentru ca un copil să revină acasă. La întâlnirea de la Predeal participă reprezentanți din 40 de județe ale țării , specialiști și experți din cadrul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului care au rolul de a colecta datele privind caracteristicile copiilor din centrele clasice și modulate.

„Este foarte importantă pentru noi această întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale, ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și ai tuturor DGASPC-urilor din țară. Ne arată faptul că acest proces de dezinstituționalizare se face în baza unei strategii bine gândite, în raport cu  realitățile sistemului public de protecție a copilului. Pornind de la situația înregistrată la nivel național, ajungem să cunoaștem particularitățile acestei probleme, dar si care sunt nevoile fiecărui județ, în mod diferențiat. Este extrem de important ca factorii de decizie să înțeleagă ce presupune în viitor închiderea acestor centre și că proiectul pleacă de la nevoile acestor copii” declară Erika Stark, director DGASPC Arad.

Din analiza făcută de autoritățile centrale, la nivel național,  rezultă trei tipuri de rute urmate de copiii aflaţi în grija statului înainte de a intra în sistem. Prima categorie se referă la apariţia unor evenimente perturbatoare care duc la intrarea copilului în sistemul de protecţie specială a copilului, în astfel de situaţie fiind aproximativ 65 la sută dintre cei din sistem.

În a doua categorie, copiii intră în sistem prin alte instituţii, de obicei prin a fi abandonați de mame în maternitate, la naştere. Acest lucru se aplică pentru mai mult de 31 la sută dintre copiii aflaţi în grija statului.

Copiii din a treia categorie intră în sistem pentru că familia lor este fără locuinţă sau pentru că au fost părăsiţi. Această rută este mai puţin frecventă, reprezentând puţin peste trei la sută din toţi copiii aflaţi în sistemul de protecţie.

În paralel cu acest proiect de dezinstituţionalizare statul român urmărește elaborarea și implementarea unui proiect pentru prevenirea intrării copilului în sistem, având la bază o procedură unitară.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGASPC Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
bioportal.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare