DGASPC Arad continuă campania privind educaţia sexuală în licee

Publicat de actualitati-arad in 07 Jun, 2016 | Parerea ta

20160224_112415„Educație pentru o viață responsabilă în rândul adolescenților” este denumirea campaniei de prevenție derulată de Direcția Generală de Asistență Socială Arad pe parcursul ultimelor șapte luni, din luna octombrie 2015 și până în prezent, în mai multe școli și licee din municipiu și județ.

Mesajul campaniei a ajuns la peste 1200 de elevi .

În funcție de vârsta elevilor, specialiștii DGASPC Arad au abordat la întâlnirile cu adolescenții teme ce țin de educația sexuală, metodele contraceptive, planificare familială, promovarea unei vieți sănătoase, dar și de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală.

Școli din municipiul si judetul Arad în care s-au desfășurat activitățile: Liceul Tehnologic Iuliu Maniu Arad, Grup Scolar Industrial Ion Buteanu Gurahonț, Liceul cu Program Sportiv Arad, Liceul Tehnologic Francisc Neuman Arad, Scoala Generală Stefan Cicio Pop Arad, Liceul Tehnologic Vinga, Liceul Tehnologic Santana, Liceul Tehnologic “Ion Creangă” Curtici, Liceul Teoretic Cermei, Scoala Gimnazială Seleuș, Scoala Gimnazială “Lazăr Tampa” Almaș.

Fiecare elev a primit și câte un pliant cu informații utile despre ce înseamnă educația sexuală, fiind distribuite sute de pliante și alte materiale informative.

Scopul programului „Educație pentru o viață responsabilă în rândul adolescenților” l-a reprezentat prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați, având ca obiective scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor din județul Arad, dar și reducerea numărului de copii abandonati și instituționalizați.

Materialele campaniei au fost promovate și în rândul tinerilor din centrele aflate în subordinea DGASPC Arad.

În baza unui parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, printr-un cabinet de planificare familiala, s-a alăturat acestei campanii de informare și medicul specialist dr. Mircea Vancu.

Campania DGASPC Arad va continua și în următorul an școlar.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGASPC Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare