Despre suporteri, cu bune şi rele

Publicat de actualitati-arad in 19 Jun, 2016 | Parerea ta

silviu ratiuZiarele, emisiunile de televiziune, site-urile reţelelor de informare sunt inundate, de la începutul acestui Campionat European de Fotbal, cu scandaluri peste scandaluri.

Provocate de hoardele de „suporteri” sosiţi de pe tot cuprinsul continentului, dar mai ales din ţările ale căror echipe naţionale s-au calificat la turneul final.

Şi uite-aşa, ceea ce ar fi trebuit să fie o mare sărbătoare a fotbalului a devenit un adevărat război. Între „suporterii” diverselor echipe, unii împotriva altora, dar şi între „suporteri” şi autorităţile franceze.

Care autorităţi au demonstrat, dacă mai era necesar, cum de este posibil ca Franţa să se confrunte, de mai multă vreme şi din ce în ce mai acut, cu atentate, cu confruntări rasiale – focare mocnind ale unei stări prelungite de asediu la adresa ordinii şi liniştii cetăţeanului. Dar asta e pentru o altă discuţie.

Să rămânem la „suporteri”. Sau „fani” cu îi alintă presa autohtonă, atunci când inundă spaţiul public cu puhoaie de imagini suprinse la câte o „întâlnire” între ultraşii de la Steaua şi nici nu mai are importanţă ce altă  ceată de băieţi furioşi.

Fără doar şi poate, atunci când vorbim de „suporter” ne gândim, în termenii limbajului de toate zilele, la o persoană care asigură suportul cuiva aflat într-o competiţie şi care are nevoie de încurajare de susţinere morală, de un imbold, cât de mic, atunci când e greu.

Suporterul este acela care vine la stadion, ori pe un teren oarecare unde se dispută o întrecere sportivă , pentru a-şi susţine favoritul, pentru a-l asigura că poate conta pe el la nevoie.

Privind din această perspectivă – desigur, redusă la esenţă – se naşte o întrebare simplă: să fie oare cei ce s-au încăierat în Marsilia, sau la Lyon, ori chiar la Paris, după meciul România–Franţa (atenţie, după meci!) ceea ce s-ar numi „suporteri”?

Ori croaţii care, aruncând cu o petardă pe teren cu nici 5 minute înainte de finalul  meciului, au provocat întreruperea jocului pentru ca, la reluare, echipa lor să fie egalată şi să piardă, în felul acesta, o victorie ca şi făcută, să se califice ei ca „suporteri”?!

Aflăm că „suporterii” ruşi au plecat din ţara lor înarmaţi până în dinţi cu tot ceea ce ar fi nevoie pentru un război de cartier, nicidecum pentru o întâlnire la fotbal.

Apoi, am văzut cum arătau „ultraşii” Stelei şi cei de la PCH, încăieraţi din nici nu se ştie ce motiv, la câteva ore după ce, împreună, au exultat de entuziasm în tribunele stadionului unde se disputa partida inaugurală a Campionatului European.

Ce să mai vorbim de unguri, de englezi, de aceiaşi croaţi – veniţi de acasă cu un întreg arsenal de obiecte contondente, de parcă ar fi fost vorba să-şi apere cine ştie ce redute, într-un război pe viaţă şi pe moarte, dar care nu are nici o cauză?!

Ajungem în felul acesta aproape de miezul problemei: ai cui suporteri sunt aceşti oameni? Ce înteleg ei prin a fi „fanii” unei echipe sau a alteia atunci când, prin comportamentul lor, fac mai mult rău – uneori chiar un rău ireparabil, cum este situaţia echipei Rusiei, despre care se ştie, îşi aşteaptă verdictul în urma căruia, se pare, va părăsi competiţia pe uşa din dos.

Şi nu din pricina rezultatelor de pe teren ci, din pricina „suporterilor”. Care, ştiind ce riscă dacă recidivează după „meciul” lor cu englezii, au comis-o şi a doua oară. Cu bună ştiinţă!

Ale cui interese le promovează, până la urmă, aceşti adevăraţi „terorişti ai sportului” cum i-a numit căpitanul echipei naţionale a Croaţiei pe cei din pricina cărora ei, jucătorii, au ajuns într-o situaţie deloc de invidiat?!

Pentru cine s-au deplasat băieţii aceia furioşi din stepele ruseşti până pe coasta Mediteranei, dacă nici măcar nu au fost curioşi să înceapă jocul şi au şi început să-şi etaleze arsenalul înspăimântător, cu care au ajuns să sperie chiar şi nişte hârşiți în ale actelor de violenţă cum sunt englezii, pe de o parte, dar şi marsiliezii, pe de altă parte? Pentru echipa Rusiei? Cu ce scop? Să o „ajute” să plece acasă cu coada între picioare, fără să mai joace nici un meci?

Senzaţia pe care o lasă toate aceste întâmplări este aceea că, de la o vreme, sub numele de „fan” ori „suporter” au ajuns să se adune oameni cu serioase probleme de percepţie a unei realităţi, nu-i vorbă, extrem de complexe, cum este cea în care ne trăim, cu toţii, experienţele de viaţă cotidiană.

Pentru că ar fi foarte simplu să le zicem că-s huligani. Dar, cine-i cunoaşte mai bine, ştie că nu sunt. Nu toţi! Sau, am putea zice că-s beţivi. Dar numai ei să fie? Şi de ce pe stadion? De ce nu la birt sau în altă parte?! De ce se apucă să-şi facă de cap acolo şi pentru ce mai bat atâta drum, până la stadion sau, uite, până în Franţa?!

Oamenii aceştia par să adune în ei o gramadă de frustrări pe care, apoi, şi le revarsă, sub protecţia unui fals anonimat, acolo,pe stadion. Cu o furie greu – sau aproape imposibil – de controlat.

Și totuşi, în Anglia s-a putut! „Hooligans” au fost integraţi. Şi nu-mi închipui că ei nu mai au frustrări! Doar că au fost ajutaţi să înţeleagă ceva şi anume că libertatea mea încetează atunci când ea înseamnă şi cea mai mică atingere adusă libertăţii altuia.

O lecţie simplă. Pe care nu cred că „suporterii” români, de orice „culoare” ar fi ei, n-ar putea s-o înveţe.

Numai să vrea. Şi ei, şi cei care ar trebui să-i ajute.

Pînă atunci însă, urmează România – Albania!

Hai România!

Silviu Rațiu

Iunie, 2016

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din RO - vigneta

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare