Deputatul Dorel Căprar, victima hoților din Arad

Publicat de actualitati-arad in 23 Feb, 2013 | Parerea ta

dorel.caprar4Deputatul USL Dorel Căprar a rămas fără oglinzi retrovizoare la mașină, acestea fiind furate în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Mașina social-democratului arădean, un BMW, era parcată pe strada Ștefan Luchian, din cartierul Aurel Vlaicu.

Conform polițiștilor, hoții au furat oglinzile retrovizoare de la patru autoturisme, printre ele fiind și BMW-ul condus de Dorel Căprar, care este și președintele PSD Arad.

După ce a descoperit că mașina sa nu mai are oglinzi retrovizoare, deputatul a depus o sesizare la Secția 1 de Poliție. Oamenii legii au demarat cercetările pentru identificarea autorilor furtului.

„Au fost depuse sesizări privind furtul oglinzilor retrovizoare. S-au făcut cercetările la fața locului și urmează să fie identificați autorii furturilor“, a menționat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

Contactat de actualitati-arad.ro, deputatul Dorel Căprar a spus că valoarea pagubei a fost evaluată la aproximativ 3.000 lei. „Hoții au furat sticlele de la retrovizoare. Am depus o plângere la Poliție și sper ca autorii furtului să fie prinși“, a afirmat deputatul USL.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare