Ziarul electronic al arădenilor

Căprar susţine candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană

Dorel CaprarDeputatul PSD Dorel Căprar a anunțat că susține candidatura Aradului la titlul de „Capitală Culturală Europeană 2021” și a făcut un apel către primarii din județ, și nu numai, pentru a spijini acest demers.

Căprar și-a anunțat susținerea printr-o scrisoare deschisă adresată principalilor factori de răspundere pe linie politică, administrativă, culturală şi confesională din judeţul Arad şi nu numai.

Preşedintele PSD Arad vede acest demers ca fiind „un efort comun al tuturor celor care iubesc acest oraş, indiferent de apartenţa politică şi pot contribui prin activitatea lor la atingerea acestui ţel“.

Încă din luna mai 2014, deputatul social-democrat a susţinut, legat de obiectivul în sine, că PSD Arad sprijină cultura, promovarea valorilor şi a actului artistic veritabil, într-un context european, „asociat  performanţei, bunului gust şi rafinamentului“.

„Susţin candidatura Aradului la titlul de «Capitală Culturală Europeană 2021» pentru că oraşul nostru merită.Susţin demersurile Primăriei Arad, în primul rănd, pentru că sunt arădean.Investiţiile care pot fi realizate în infrastructura municipiului ca urmare a câştigării acestui titlu vor transforma oraşul într-un pol de atractivitate culturală dar şi economico-financiară pentru întreaga zonă“, a declarat Dorel Căprar.

Deputatul PSD a făcut și un apel pentru susținerea acestei candidature. „Fac apel la toţi primarii din judeţul Arad, indiferent de culoarea politică şi la toţi primarii şi preşedinţii de consilii judeţene din regiunea noastră, chiar dacă Timişul ne contracandidează, să ne susţină pentru că noi reprezentăm o comunitate cu o cultură exponenţială pentru tot Ardealul.

Cred că pentru acest obiectiv trebuie să ne dăm cu toţii mâna, cei care iubim cu adevărat Aradul, iar pe parlamentarii noştri arădeni îi rog să fie alături de Primărie, pentru că în astfel de momente numai unitatea şi munca în echipă pot aduce succesul comunităţii noastre şi al arădenilor.

Adresez public rugămintea şi în acelaşi timp solicitarea prefectului şi subprefectului judeţului de a pune umărul, cu tot ce depinde de ei, atât în calitate oficială cât şi ca locuitori ai Aradului, pentru a susţine atingerea obiectivului de obţinere a titlului de „Capitală Culturală Europeană 2021”, a mai afirmat deputatul Dorel Căprar în scrisoare

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.