Denia Prohodului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Publicat de actualitati-arad in 29 Apr, 2016 | Parerea ta

IMG_7527Sute de credincioşi din Arad au participat în Vinerea Mare la Denia Prohodului Domnului săvârşită la Catedrala Arhiepiscopală din municipiu. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Credincioşii prezenţi în număr mare au cântat împreună cu soborul slujitor cele trei stări ale Prohodului, după care într-o atmosferă de evlavie şi de reculegere au înconjurat sfântul locaş cu Sfântul Epitaf.

După procesiune, toţi credincioşii prezenţi au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în catedrală. Apoi, Sfântul Epitaf a fost reaşezat în Mormânt, cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”.

Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură arătând semnificaţia duhovnicească a Vinerii Sfintelor Pătimiri, îndemnându-i pe cei prezenţi la rugăciune şi la meditaţie în aşteptarea bucuriei pascale.

În toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului au fost oficiate slujbe specifice Săptămânii Mari la care au participat foarte mulţi credincioşi.

Protos. dr. Iustin Popovici

Share Button

comentarii

Leave a comment

Captcha Captcha Reload

apiland.ro

Mai multe din Religie

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Site-ul apare in Directorul Kappa Stiri Ziare