Declarația zilei: „Politicienii care m-au atacat au dispărut din politică“

Publicat de actualitati-arad in 26 Apr, 2017 | Parerea ta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, susține că el este obișnuit cu atacurile la persoană, iar oamenii politici care l-au atacat de-a lungul timpului au dispărut „imediat“ din politică.

Falcă a reiterat din nou, miercuri, într-o conferință de presă organizată la Primărie, faptul că este „atacat“ de adversarii politici, care „încearcă astfel să-și acopere eșecurile“.

„Constat de câteva săptămâni bune că eșecul parlamentarilor PSD se încearcă să fie acoperit cu atacuri asupra primarului Falcă. Eu sunt obișnuit cu atacurile față de mine, în atâția ani am un șir de oameni politici care m-au tot atacat. Doar că, dacă se uită în istorie, toți care m-au atacat virulent au dispărut imediat din politică. Pentru că cetățenii acceptă atacul până într-un punct, dar apoi solicită de la politicieni soluții. Ziua de ieri ne-a demonstrat că cei de la PSD nu au intenția de a oferi soluții, ci au intenția de a realiza atacuri“, a declarat Gheorghe Falcă.

Zilele trecute, primarul a acuzat parlamentarii PSD că îl atacă, prezentând și un bilanț al comunicatelor de presă remise de social-democrați.

„Într-o singură lună, parlamentarii PSD Arad au avut zece atacuri politice la adresa mea și a administrației locale în mass-media și totodată zero activitate parlamentară, zero muncă depusă pentru arădeni“, a spus Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

CITITI SI: Gheorghe Falcă: „PSD vorbește, nu muncește”

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare