Ziarul electronic al arădenilor

Dănuț Negru, președinte interimar la ALDE Lipova

Concomitent cu atragerea de noi membri de valoare în municipiu, organizația județeană ALDE Arad continuă să se întărească și în teritoriu.

Pe această linie, președintele Eusebiu Pistru, însoțit de primarul orașului Nădlac, Ioan Mărginean, Ion Șcheau, președinte al organizației municipale, Daniela Dihel, președintele ALDE Zărand și vicepreședintele organizației județene, Mircea Purcaru, s-a deplasat la Lipova, pentru desemnarea președintelui interimar, în persoana lui Dănuț Negru.

În prezența a peste 100 de membri și simpatizanți, Eusebiu Pistru și-a manifestat încrederea în capacitatea președintelui interimar și al echipei sale de a forma o organizație puternică, în stare să dea viitorul primar al orașului Lipova și un număr cât mai mare de consilieri locali.

„Alegerile locale din 2020 trebuie să ne prindă pregătiți, acoperiți cu candidați valoroși în tot județul. Așa cum am mai spus, forța unui partid este dată în primul rând de aleșii locali, mai ales primari. Sunt convins că și ALDE Lipova va face o figură frumoasă în 2020, contribuind la atingerea țintei pe care doresc să o ating, respectiv, propulsarea ALDE Arad pe primul loc între partidele de centru-dreapta.

În perioada următoare, continuăm în ritm susținut întărirea în teritoriu, pentru că anul viitor vom avea de trecut un prim test, alegerile europarlamentare, iar după aceea, alegerile prezidențiale.Iar rezultatele nu se obțin decât prin muncă, prin efortul comun al tuturor organizațiilor din județ”, a declarat Pistru.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă ALDE Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.