Dansuri orchestrale din opere şi balete, la Filarmonica de Stat Arad

Publicat de actualitati-arad in 14 Jun, 2016 | Parerea ta

afis 14-16 iun 2016Am configurat în seara de 16 iunie 2016, organizată la ora 19.00, în Sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr.19, un program de dansuri orchestrale, desprinse din repertorii învecinate simfonicului – opera şi baletul.

Producţii curente în zonele de intensă efervescenţă artistică ale globului, programele cu structură similară sunt percepute de ansambluri ca extrem de provocatoare şi dificile; pentru că într-adevăr nu este la îndemâna niciunui grup simfonic să-şi dovedească rezistenţa într-un maraton orchestral precum acesta şi mai ales să înregistreze reuşite în diversitatea pe care o descoperă iniţiativa.

Cine cunoaşte şi recunoaşte totodată scriitura lui Piotr Ilici Ceaikovski sau a lui Aram Haceaturian şi cine a avut şansa să se întâlnească cu arta orchestrală a şcolii romantice franceze ştie cu exactitate câtă dificultate dar şi câtă splendoare se ascunde în muzica unei asemenea seri.

Din punct de vedere orchestral, numerele de dans ale partiturilor de operă sau balet sunt vârfuri de repertoriu, care merită să fie cucerite. În interpretarea orchestrei simfonice dirijate de Dorin Frandeş vor putea fi audiate dansuri din balete de Piotr Ilici Ceaikovski (Lacul lebedelor şi Spărgătorul de nuci), Léo Delibes (Coppelia) şi Carl Maria von Weber (Invitaţia la vals, în celebra transcriere orchestrală a lui Hector Berlioz, număr întotdeauna asociat cu opera Freischütz), galopul din Orfeu în infern (Jacques Offenbach) şi totodată atipicul Dans al săbiilor (Aram Haceaturian), splendida poveste din cadrul poveştii (Dansul orelor din Gioconda de Amilcare Ponchielli) şi suita de Dansuri polovţiene din Cneazul Igor (Alexander Borodin).

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Filarmonica de Stat Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Comunicate de presa

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare