Curiozitatea lui Falcă: „Cum influențează religia politica din Palestina“

Publicat de actualitati-arad in 28 Sep, 2017 | Parerea ta

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a întâlnit, joi, cu ES Fuad Kokaly, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statului Palestina în România, iar în cadrul discuțiilor, edilul i-a adresat mai multe întrebări diplomatului străin, printre care și cea privind modul în care religia influențează politica din statul pe care îl reprezintă.

Întâlnirea dintre primar și ambassador a avut loc la sediul Primăriei Arad. În cadrul întâlnirii  a avut loc şi un schimb de idei pe tema sistemului politic şi administrativ din Palestina.

„Am profitat de întâlnirea cu înaltul oficial palestenian pentru a-i adresa câteva înrebări despre sistemul politic palestenian, în ce măsură este acesta influenţat religios. Am avut plăcuta surpriză de a primi o analiză obiectivă a realităţii palestiniene”, a declarat edilul Falcă.

În încheierea întâlnirii de azi, primarul municipiului Arad a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Palestina.

De asemenea, în timpul discuțiilor, ES Fuad Kokaly şi-a exprimat interesul de a pune bazele unor relaţii de înfrăţire între oraşe din Palestina şi municipiul Arad.

Până acum astfel de convenţii de colaborare s-au încheiat cu Timişoara, Iaşi, Alba Iulia, Piteşti şi Bucureşti.

„Excelenta Sa a menţionat că există disponibilitate de cooperare pe mai multe domenii, precum cel economic, cultural sau pe zona de educaţie. Cosiderăm oportună o astfel de colaborare şi nu putem decât să încurajăm acest gen de schimburi de experienţă”, a mai afirmat primarul Gheorghe Falcă.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare