Curăţenie cu beneficiarii venitului minim garantat

Publicat de actualitati-arad in 19 Feb, 2013 | Parerea ta

curatenieBeneficiarii venitului minim garantat vor face, şi în acest an, curăţenie în diverse instituţii din municipiul Arad, pentru a putea intra în posesia ajutorului social acordat de stat.

Conform unei hotărâri a Consiliului Local Municipal Arad, instituţiile în care persoanele beneficiare ale venitului minim garantat vor efectua acţiuni de salubrizare sunt Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţa Comunitară, Centrul de Îngrijire Persoane Vârstnice, Spitalul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Muzeul Preparandiei, Aeroportul Arad, asociaţii de proprietari din Arad, Consiliul Local Municipal Arad (Direcţia Patrimoniu şi Direcţia Tehnică) şi Ştrandul „Neptun“.

„De-a lungul timpului, numeroase instituţii şi servicii de asistenţă socială, medicală, de învăţământ, de cultură şi de agrement au solicitat sprijin prin alocarea de persoane beneficiare ale Legii 416 pentru efectuarea de diverse activităţi de interes public. Aceste insituţii au fost cuprinse acum în lista locaţiilor de desfăşurare a lucrărilor de interes local”, se menţionează în hotărârea Consiliului Local Municipal.

Potrivit listei aprobate in Consiliul Local Municipal, persoanele care beneficiază de venitul minim garantat vor asigura servicii de curăţenie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Acestea vor lua parte la întreţinerea şi salubrizarea spaţiilor verzi şi la alte lucrări pentru care nu se solicită calificare.

Şi Inspectoratul Şcolar Judeţean va beneficia de serviciile persoanelor care beneficiază de venitul minim garantat. Acestea  care vor trebui să asigure măturatul unor săli de clasă, strânsul hârtiilor şi ambalajelor din plastic, golitul coşurilor de gunoi şi salubrizarea unor săli de clasă.

Alte persoane beneficiare ale venitului minim garantat vor fi repartizate să efectueze lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi la sediul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, situat pe Calea Radnei, iar alte persoane se vor ocupa de întreţinerea spaţiilor verzi la Centrul de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice de pe Calea Bodrogului.

De asemenea, persoanele care trebui să efectueze ore de muncă pentru a primi venitul minim garantat vor fi repartizate la Ştrandul „Neptun”, la întreţinerea spaţiilor verzi.

La activităţile de salubrizare vor fi repartizate doar persoane beneficiare ale Legii 416, care trebuie să presteze ore de muncă pentru a intra în posesia venitului minim garantat.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare