Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Publicat de actualitati-arad in 23 Dec, 2016 | Parerea ta

Ultimele două luni de iarnă vor fi caracterizate de o vreme în general rece, precum și de intervale de timp cu precipitații excedentare sub formă de ninsoare, în anumite regiuni, în timp ce prima lună de primăvară va aduce, în mare parte, valori termice pozitive, dar și ploi mai consistente îndeosebi în Maramureș, Oltenia, Transilvania și Crișana, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul ianuarie – martie 2017, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În prima lună a anului 2017, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi sub normalul perioadei local în regiunile nordice și centrale, iar în restul teritoriului se vor putea situa în apropierea mediei climatologice.

Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de -2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981-2010.

În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la 1 grad Celsius, în Banat și Moldova. În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între -3 și zero grade.

Cantitățile totale de precipitații se vor situa peste media climatologică pe arii extinse în jumătatea de vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de norme. Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 33,6 litri/metru pătrat pentru luna ianuarie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Maramureș — de până la 73 l/mp, Oltenia (până la 57 l/mp), Crișana și Banat (până la 54 l/mp).

În februarie, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de media climatologică în cea mai mare parte a țării, cu excepția regiunilor nordice și centrale, unde se vor putea situa sub media multianuală lunară, de -1 grad Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei și Moldovei (între -5 și 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea și Banat, și vor fi cuprinse între 0 și două grade Celsius.

Precipitațiile vor avea o tendință spre excedent, în centru și, local, în vest, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice. Media climatologică pentru luna februarie este stabilită la 31,6 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Maramureș (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat și Crișana (până la 50 l/mp), Transilvania și Muntenia (până la 39 l/mp).

Potrivit ANM, în martie, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă în cea mai mare parte a țării, posibil mai scăzute, local, în nord, centru și vest. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -1 grad și 5 grade Celsius, în Moldova, respectiv până la 7 grade Celsius, în Banat și Oltenia.

Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații se vor putea situa peste normele climatologice, stabilite prin măsurători la 38,3 l/mp, în cea mai mare parte a regiunilor. În zona Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 60 l/mp, în Oltenia la 59 l/mp, iar în Transilvania și Crișana – până la 54 l/mp și în Banat, de până la 53 l/mp. Totodată, în Moldova cantitățile de precipitații sunt estimate între 24 și 36 l/mp, iar în Dobrogea între 17 și 39 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare