Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 11 Apr, 2016 | Parerea ta

prognoza-meteo-vremea-2Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 11 – 24 aprilie 2016.

În Banat, în primele trei zile, temperaturile vor creşte treptat, iar vremea va deveni caldă, cu medii ale maximelor de până la 24 de grade.

Apoi, până la sfârşitul săptămânii, deşi valorile termice se vor menţine uşor peste cele normale din punct de vedere climatologic, tendinţa lor va fi de scădere.

Din 20 aprilie, vremea va fi caracterizată de temperaturi diurne sub cele obişnuite şi care se vor situa, în medie, între 15 şi 17 grade.

Regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 6 şi 10 grade.

Pe parcursul întregului interval, pe spaţii restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare; excepţie va face ziua de 14 aprilie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi mai importante de apă.

În Crișana, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne vor oscila de la o zi la alta, în medie între 16 grade şi 22 de grade, cu cele mai scăzute valori în 11 aprilie şi cele mai ridicate în 13 aprilie, iar temperaturile nocturne vor fi cuprinse între 7 şi 10 grade.

Din 18 aprilie vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că, la sfârşitul intervalului se vor înregistra, în medie, maxime de 14…15 grade şi minime de aproximativ 4 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în fiecare zi, dar în 13 şi 14 aprilie cantităţile de apă vor fi mai însemnate, iar ploile se vor semnala pe arii extinse.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
apiland.ro
Carturesti.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare