Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 04 Dec, 2017 | Parerea ta

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 4 – 17 decembrie 2017.

În Banat, valorile termice diurne vor marca o creștere treptată până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, când se vor apropia și vor depăși ușor pragurile caracteristice acestei perioade, cu maxime în jurul a 8…10 grade.

Sâmbătă și duminică vor marca o scădere ușoară, cu o revenire timidă la începutul celei de a doua săptămâni, precedată de un proces de continuă răcire, astfel că spre sfârșitul intervalului, maximele vor atinge valori de 4…6 grade.

În ce privește evoluția valorilor nocturne, acestea se vor menține sub pragul de îngheț în primele nopți din săptămână, cu valori medii cuprinse între -4 și -2 grade.

Primul weekend al intervalului va aduce o influență mai caldă, ce va determina valori ușor pozitive, însă finalul celei de a doua săptămâni va intra pe o tendință de scădere, până în jurul a 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la mijlocul primei săptămâni cât și in cea de a doua săptămână a intervalului de prognoză, însă cantitățile de apă nu vor fi semnificative.

În Crișana, primele două zile din interval vor fi caracterizate de vreme rece, cu maxime în jurul a – 2…2 grade și minime de -4…-2 grade.

De miercuri însă, valorile termice vor marca o creștere treptată, până spre mijlocul celei de a doua săptămîni, perioadă în care se vor înregistra în medie maxime de 7…10 grade și minime de -2…2 grade.

După data de 13 decembrie, o nouă advecție de aer rece va determina scăderea temperaturilor la niveluri apropiate de cele caracteristice celei de a doua decadă a lunii decembrie, cu maxime de 4…5 grade și minime de -2…0 grade.

Precipitațiile se vor semnala pe spații restrânse și vor fi slabe cantitativ în perioada 4 – 9 decembrie. După acest interval acestea vor avea o frecvență mai mare, însă în medie nu vor fi însemnate cantitativ.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare