Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 23 Oct, 2017 | Parerea ta

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 23 octombrie – 5 noiembrie 2017.

În Banat, în primele zile ale intervalului de prognoză vremea va fi mai rece decât în mod normal la această dată, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de aproximativ 13 grade.

Totdată, în acest interval, minimele nocturne vor fi în scădere, de la 11 grade la început, spre 5 grade în dimineața zilei de 26 octmbrie. Ulterior, în intervalul 27 – 31 octombrie, variabilitatea termică se va manifesta de la o zi la alta, concretizându-se prin medii diurne situate între 12 și 18 grade și nocturne între 3 și 7 grade.

Iar în ultima parte a intervalului de prognoză regimul temperaturii aerului se va menține relativ constant în jurul mediilor anuale ale perioadei, respectiv 14….16 grade ziua și 4…6 grade noaptea.

Va ploua moderat cantitativ în primele două zile ale intervalului, iar apoi probabilitatea de ploaie va fi mai mare după 27 octombrie, însă ploile se vor semnala pe arii mai extinse pe 29 și 30 octombrie.

În Crișana, temperaturile diurne se vor menține scăzute în primele trei zile ale prognozei, când se va înregistra o medie regională de 13…14 grade.

Pe 26 – 27 noiembrie vremea se va încăzi ușor, temperatura va crește cu 2…3 grade, iar intervalul 28 – 31 octombrie vor fi alternanțe termice de la o zi la alta, maximele diurne urmând a se situa între 10 și 14 grade.

Temperaturile nocturne vor fi în scădere de la 10 grade la începutul intervalului spre 5 grade pe 26 octombrie, apoi vor avea o evoluție oscilantă în cadrul unui ecart de la 3 la 7 grade. În prima săptămână din noiembrie valorile termice se vor menține relativ constant în jurul mediilor multianuale ale perioadei, cu aproximativ 12…14 grade ziua și 4…6 grade noaptea.

Vor fi ploi pe arii extinse și izolat mai importante cantitativ la începutul intervalului și, din nou, în jurul datei de 29 octombrie. Dar probabilitatea pentru ploi locale va fi ridicată pe tot parcursul intervalului 27 octombrie – 5 noiembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare