Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 04 Sep, 2017 | Parerea ta

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 4 – 17 septembrie 2017.

În Banat, în prima parte a intervalului, valorile diurne ale temperaturii aerului vor creşte uşor şi treptat, de la o medie regională de aproximativ 20 de grade în prima zi, când vremea va fi răcoroasă, spre 25 de grade în intervalul 5 – 7 septembrie şi chiar spre 30 de grade în jurul datei de 11 septembrie, când vremea va deveni caldă.

Ulterior, temperaturile maxime vor fi în scădere uşoară de la o zi la alta, astfel încât, în intervalul 15 – 17 septembrie, valoarea medie la scara întregii regiuni va fi de 24 de grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat, în general, de temperaturi de 10…12 grade, exceptând intervalul 10 – 13 septembrie, când minimele nocturne vor fi mai ridicate şi se vor situa între 14 şi 17 grade.

Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai mare între 11 şi 14 septembrie, iar acestea pot fi mai importante cantitativ pe 11 septembrie.

În Crișana, după o primă zi răcoroasă, în care temperatura medie maximă nu va depăşi 18…19 grade, regimul termic va marca o creştere, astfel încât valorile maxime diurne vor atinge 22…23 de grade între 5 şi 8 septembrie, iar între 9 şi 13 septembrie va fi vreme caldă, cu temperaturi maxime situate între 25 şi 29 de grade, în medie regională.

Temperaturile minime, situate între 9 şi 12 grade, vor caracteriza nopţi răcoroase în prima săptămână a intervalului de prognoză, apoi vor marca o creştere, spre valori medii de 14…15 grade, în intervalul 10 – 13 septembrie. Ulterior, vremea se va răcori din nou şi valorile termice nocturne se vor situa în jurul a 11 grade la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

Ploi temporare se vor semnala pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar între 11 şi 14 septembrie acestea pot fi pe arii mai extinse şi mai importante cantitativ.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare