Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 22 May, 2017 | Parerea ta

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 22 mai – 4 iunie 2017.

În Banat, în primele trei zile ale intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va fi de 24 de grade, apoi va scădea cu aproximativ 4 grade.

Din data de 28 mai vremea se va încălzi, astfel încăt, în primele zile din luna iunie, se va ajunge la o medie a temperaturilor diurne de 28…29 de grade (peste mediile climatologice specifice perioadei).

Temperaturile nocturne vor fi relativ constante până în ziua de 25 mai și vor avea o medie de 12…13 grade. Ulterior, până la sfârșitul primei săptămâni, ele vor scădea și vor ajunge la 9 grade.

În cea de a doua săptămână, minimele termice vor fi în creștere, iar în ultimele zile de prognoză, media lor va depăși 14 gade.

Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și mai intense în intervalul 24 – 26 mai.

În Crișana, în primele zile de prognoză vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 24 de grade.

Între 25 și 27 mai se va răci, până la o medie a maximelor de 19…20 de grade, apoi se va încălzi, astfel la început de iunie, media acestora va depăși 27 de grade.

Media temperaturile minime va scădea ușor și treptat, de la 11…12 grade în prima dimineață, până la 8 grade în data de 28 mai.

În cea de a doua săptămână se va resimți o încălzire și pe parcursul nopților și se va ajunge la sfârșitul intervalului de prognoză la o medie a valorilor nocturne de 14 grade.

Temporar vor fi averse, îndeosebi în prima săptămână de prognoză, iar în intervalul 24 – 26 mai se vor înregistra și cantități mai importante de apă.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
armonianaturii.ro/

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare