Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 02 Jun, 2014 | Parerea ta

vremea1111Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 2 -15 iunie.

Conform meteorologilor, în Banat, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât maximele vor urca în medie până spre 27…28 de grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză.

Se vor menţine la aceleaşi cote şi la începutul săptămânii viitoare, dar tendinţa va fi de scădere uşoară, spre valori caracteristice perioadei.

Valorile nocturne vor păstra aceeaşi evoluţie, cu cele mai calde nopţi în intervalul 9…13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade.

Probabilitatea de apariţie a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse, care după data de 06 iunie vor fi pe arii mai extinse şi izolat mai însemnate cantitativ.

În Crișana, în primele zile ale acestei săptămâni, valorile termice sunt mai coborâte decât în mod caracteristic acestei perioade, dar vor creşte treptat până la jumătatea intervalului de prognoză.

Astfel, maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26…27 de grade în jurul datei de 09 iunie, după care vor scădea ușor. Minimele vor atinge medii de 14…15 grade în jurul aceleiaşi date, cu valori la debut de 8…10 grade.

Ploile vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare