Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Publicat de actualitati-arad in 08 Dec, 2014 | Parerea ta

vremea1-300x199Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 8 – 21 decembrie.

Conform prognozei, în Banat, cea mai mare parte a intervalului va fi caracterizat de valori medii regionale ale maximelor termice diurne de 5…6 grade, apropiate de cele multianuale specifice perioadei.

Excepţie vor face zilele de 10 şi 11 decembrie, când acestea vor fi uşor mai coborâte, spre 2…4 grade. Temperaturile minime vor scădea în prima săptămână de la valori medii de 4 grade, până spre – 2 grade, în timp ce în perioada 15 – 21 decembrie vor fi apropiate de pragul de îngheţ.

În primele 3 zile ale intervalului vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie, iar în perioada 16 – 21 decembrie se aşteaptă mai ales burniţă sau ploi slabe, dar numai cu caracter local.

În Crișana, temperaturile maxime vor fi apropiate de cele normale, specifice perioadei de prognoză, pe aproape tot parcursul intervalului, urmând a se situa, în medie, între 5 şi 7 grade Celsius.

Doar în zilele de 10, 11 şi 12 decembrie acestea vor fi uşor mai coborâte, la medii regionale de 2…4 grade. În prima săptămână valorile nocturne vor scădea de la medii de 4 grade, până în jurul valorii de – 2 grade, în perioada 11 – 16 decembrie, după care se vor apropia de 0 grade în ultimele nopţi.

În primele 3 zile ale intervalului vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ploaie, iar în perioada 16 – 21 decembrie se aşteaptă mai ales ploi slabe sau burniţă, dar numai cu caracter local.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare