UPDATE: Cum se vor schimba etichetele produselor

Publicat de actualitati-arad in 12 Dec, 2014 | Parerea ta

hipermarketIngredientele alergene din produsele alimentare trebuie trecute obligatoriu pe etichete, în cazul produselor din magazine, şi în meniuri, la restaurante, din 13 decembrie, iar din 2016 consumatorii trebuie informaţi, în acelaşi mod, şi despre valoarea nutritivă a alimentelor.

Noile reglementări sunt prevăzute în Regulamentul UE 1169/2011, prin care se urmăreşte o mai bună informare a consumatorilor, pentru protejarea sănătăţii şi intereselor acestora.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a declarat, pentru Mediafax, că cei care nu respectă noile prevederi pot primi amenzi, care sunt între 1.000 şi 10.000 de lei pentru etichetare incorectă şi între 5.000 şi 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte, dacă se constată că informaţiile respective au fost ascunse în mod intenţionat.

În cea de-a doua ipoteză, va fi aplicată şi măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până se face o etichetare corespunzătoare.

Regulamentul nr.1169/2011 prevede obligativitatea etichetării ingredientelor cu efecte alergene în cazul produselor oferite consumatorilor sub formă ambalată, vândute în vrac sau servite în restaurante.

Componentele alergene din produse trebuie să fie înscrise în listă astfel încât să se evidenţieze de restul ingredientelor.

De asemenea, trebuie obligatoriu indicată pe etichetă ţara de origine sau locul de provenienţă pentru carnea de porc, de oaie, de capră şi de pasăre, miere, fructe, legume şi peşte. În prezent, este obligatorie indicarea originii numai în cazul cărnii de vită şi mânzat, ca urmare a situaţiei create de boala “vacii nebune”.

Totodată, regulamentul introduce elemente suplimentare de etichetare în cazul produselor alimentare cu adaos de cofeină în conţinut, altele decât băuturile pe bază de cafea şi ceai. Pe aceste produse este obligatorie înscrierea expresiei: “Adaos de cofeină. Nu se recomandă copiilor şi femeilor însărcinate”.

Aceste prevederi trebuie respectate în România începând de sâmbătă 13 decembrie.

O altă prevedere a regulamentului, care va trebui respectată este aceea că eticheta produselor alimentare, precum şi meniurile trebuie să includă informaţii privind valoarea energetică şi conţinutul de grăsimi, acizi graşi saturaţi, glucide, proteine, zaharuri şi sare.

În cazul în care operatorii economici furnizează deja, în mod voluntar, informaţii nutriţionale, acestea trebuie să respecte prevederile regulamentului, potrivit ANPC.

Marius Dunca a mai spus că şi după data de 13 decembrie vor mai fi consiliaţi operatorii economici în ce priveşte aplicarea noilor reglementări.

Preşedintele ANPC a precizat că operatorii economici care nu respectă noile reglementări nu vor fi direct amendaţi, dar produsele care pun în pericol sănătatea consumatorilor vor fi retrase şi distruse, ca şi în prezent.

UPDATE

Şefii de restaurante cred că obligativitatea ca meniurile din restaurante să includă informaţii privind valoarea energetică şi conţinutul de grăsimi, acizi graşi saturaţi, glucide, proteine, zaharuri şi sare este “o mare prostie, ilogică şi fără rost”, care va face meniurile să arate ca nişte cărţi.

“Meniul trebuie să fie cât mai simplu şi mai elegant. Nu putem să-i dăm clientului să citească o carte, cu tot felul de informaţii despre conţinutul mâncării. Dacă le dăm atâtea informaţii, se duce dracu’ negustoria. Ajungem să nu mai vindem nimic, doar salate şi morcovi, pentru că astea nu au calorii”, a declarat agenţiei Mediafax Nicu Pupăză, preşedintele asociaţiei Maitre d’Hotel România, care reuneşte şefii de sală de restaurant din turismul românesc.

El spune că deja meniurile conţin multe informaţii privind compoziţia mâncărurilor, iar, dacă s-ar adăuga caloriile şi conţinutul de glucide şi lipide, s-ar umple o jumătate de pagină la fiecare fel.

“Bucătarul meu nu a făcut facultatea de chimie ca să ştie toate astea. Ce facem, angajăm nutriţionişti în restaurante?”, a mai spus Pupăză.

Nici Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante La Mama, nu este foarte încântat de idee.

“Faptul că deja punem pe ultima pagină a meniurilor alergenii înţeleg, dar să adăugăm şi celelalte lucruri mi se pare ilogic şi fără rost. Meniurile nu sunt o teză de doctorat de biochimie. O să cauţi felurile de mâncare în meniu şi n-o să le găseşti de atâtea informaţii”, a mai spus Mahu.

Unii proprietari de restaurante, însă, spun că deja au inclus în meniu valoarea nutritivă a mâncărurilor, însă acest lucru nu afectează consumul.

“Noi avem deja implementată una dintre aceste măsuri la hotelul Rozmarin din Predeal, unde clientul din restaurant poate vedea în meniu câte calorii are preparatul pe care îl consumă”, a spus Marius Usturoiu, administratorul hotelului.

El a precizat că ideea a fost pusă în practică din luna septembrie a acestui an.

“Cu toate acestea, clienţii din restaurant nu au renunţat la şorici, cârnaţi sau slănină afumată, chiar dacă au multe calorii”, a adăugat el.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare