UPDATE: Judecătoarea Florița Boloș a fost arestată preventiv

Publicat de actualitati-arad in 11 Jun, 2013 | Parerea ta

jude1-300x203Procurorii Anticorupție au făcut public modul în care Florița Boloș, magistrat la Judecătoria Ineu, a pretins și primit bani, în mai multe tranșe, de la două persoane, pentru ca în schimb să pronunţe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre acestea.

Conform DNA, magistratul este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 10 iunie, Florița Boloş, a pretins şi primit, în mai multe tranşe, de la două persoane, suma totală de 13.000 lei şi 5.500 euro, pentru ca în schimb să pronunţe o hotărâre civilă favorabilă uneia dintre cele două persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciară a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.

„Anterior, judecătoarea instruise persoana beneficiară a hotărârii civile asupra documentelor pe care trebuie să le procure pentru a declanşa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma că intenţiona să le achiziţioneze, în aşa fel încât să se evite procedura legală, notarială şi să se creeze un presupus conflict juridic cu părţile contractante. În acest fel, persoana beneficiară urma să fie exonerată de plata taxelor şi onorariilor notariale şi să nu mai aştepte efectuarea măsurătorilor topografice a terenurilor dobândite, terenuri neîntabulate în cartea funciară şi evidenţiate doar în titlurile de proprietate“, se arată într-un comunicat al DNA.

De asemenea, în comunicat se mai precizează că, „având în vedere că cererile de chemare în judecată au fost înregistrate la trei complete diferite, inculpata Boloş, cu ajutorul învinuitei Manguci, a formulat o precizare de acţiune în numele cumpărătorului, astfel încât aceste cereri să fie repartizate pe completul magistratului“.

În 6 iunie, în acord cu cele convenite, Floriţa Boloş a pronunţat o sentinţă civilă prin care a admis în totalitate cererea de chemare în judecată formulată în numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani, în condiţiile în care în dosar nu era îndeplinită procedura de citare cu nici una din cele 12 părţi din dosar.

Judecătoarea a primit luni 5.500 euro în scopul menţionat, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Având în vedere calitatea de magistrat, la cererea procurorilor, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea, respectiv arestarea preventivă a acesteia.

În acelaşi dosar este acuzată de complicitate Ana Maria Manguci, mediator.

La instrumentarea acestei cauze procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din structurile specializate în culegerea de informaţii şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie.

Judecătoarea Floriţa Boloş de la Judecătoria Ineu, judeţul Arad, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită.

UPDATE

Curtea de Apel Timişoara a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a judecătoarei Floriţa Boloş de la Judecătoria Ineu, reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Potrivit DNA, magistratul este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de luare de mită.

CITITI SI: Judecătoare din Ineu, prinsă luând de mită

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20

Mai multe din Actualitati

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare