CTP investeşte în achiziţia unui parc logistic la Ineu

Publicat de actualitati-arad in 31 Aug, 2017 | Parerea ta

CTP, dezvoltator şi administrator de parcuri industriale şi logistice premium din România şi Europa Centrală şi de Est, a investit 18 milioane de euro în achiziţionarea a două parcuri logistice, în oraşele Ineu şi Salonta, de la compania slovacă IPEC Group.

Cele două proprietăţi totalizează 119.000 de metri pătraţi şi 37.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă. Aceste noi parcuri logistice ale CTP au o poziţionare strategică în partea de vest a ţării: Ineu este situat în judeţul Arad, unul dintre centrele industriale importante din zona şi nod de transport, iar Salonta, în judeţul Bihor, foarte aproape de graniţa cu Ungaria.

Terenurile vor constitui baza pentru două noi parcuri din portofoliul companiei, CTPark Ineu şi CTPark Salonta, şi fac parte din strategia pe termen lung a companiei de creştere şi de consolidare a poziţiei sale ca proprietar cu cea mai mare suprafaţă logistică şi industrială la nivel naţional.

CTPark Ineu este situat în partea de sud-vest a oraşului Ineu, la 2,5 km de centrul oraşului şi este amplasat pe un teren de 56.000 de metri pătraţi. Parcul are de metri pătraţi suprafaţă construită cu destinaţia de producţie şi birouri. CTPark Ineu constă dintr-un depozit complet închiriat companiei Delphi Packard, care are la Ineu o fabrică de componente auto.

„Achiziţia parcurilor logistice din Ineu şi Salonta face parte din strategia noastră de dezvoltare naţională a afacerii şi de acoperire a tuturor zonelor strategice din România. Un alt criteriu pentru care am ales aceste proprietăţi a fost existenţa unor contracte de închiriere pe termen lung cu două companii importante: Delphi Packard şi Inteva. Ne-am propus să fim prezenţi în toate regiunile din ţară unde infrastructură este suficient de bine dezvoltată pentru clienţii noştri şi pentru afacerile lor. Cererea pentru spaţii industriale de clasa A e într-o creştere rapidă, iar chiriaşii au început să înţeleagă care sunt avantajele închirierii de spaţii construite la cele mai înalte standarde de calitate. De aceea consider că acesta este momentul optim pentru accelerarea ritmului nostru de creştere, prin cumpărarea de proprietăţi şi prin dezvoltarea de noi facilităţi“, a explicat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.

În prezent, CTP deţine parcuri industriale şi logistice în 10 oraşe din România, dintre care 7 sunt situate în vestul ţării: Arad, Cluj-Napoca, Turda, Deva, Timişoara, Ineu şi Salonta.

CTP este un dezvoltator şi administrator full-service de proprietăţi comerciale, specializat în livrarea şi managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaţionale şi locale de prim rang, care fac investiţii strategice noi sau îşi extind operaţiunile în Europa Centrală şi de Est. CTP deţine CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu peste 4,1 milioane de metri pătraţi de spaţii de clasa A, în peste 60 de puncte strategice.

În România, CTP este cel mai mare dezvoltator şi administrator de spaţii logistice şi industriale de clasa A, cu 650.000 de metri pătraţi suprafaţă închiriabilă situaţi Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Piteşti, Salonta, Sibiu, Timişoara şi Turda.

Share Button

comentarii

Leave a comment

libris.ro%20
reduceriturism.ro

Mai multe din Actualitati, Economic

… Socializeaza …

Certificat Web ziare ziare-pe-net.ro stiri in timp real! Stiri Ziare